Angela Grămadă

O Rusie puternică într-o lume complicată

2012-01-23T23:43:00.004+02:00

Pe 10 ianuarie 2012, candidatul pentru funcția de președinte al Federației Ruse, Vladimir Putin, și-a prezentat progeamul electoral. Documentul este un prim draft al programului său electoral, după cum este menționat în textul apărut pe pagina persoanală de internet (www.putin2012.ru) a candidatului pentru funcția de șef al statului și a fost aprobat la Congresul al XII-lea al partidului Rusia Unită. El este completat în permanență cu sugestiile făcute de către cetățenii ruși, simpatizanți ai lui Vladimir Putin.

Premierul rus, Vladimir Putin, a anunțat pe 27 noiembrie 2011, în cadrul reuniunii Congresului partidului Rusia Unită, formațiune politică aflată la guvernare, că acceptă propunerea colegilor săi de a-și înainta candidatura pentru funcția de șef al statului. Evenimentul avea loc cu doar o săptămână mai devreme de alegereile parlamentare din Federația Rusă.

Alegerile prezidențiale din Federația Rusă vor avea loc la data de 4 martie 2012.

Programul electoral prezentat de actualul premier rus conține direcții de acțiune în toate domeniile vieții sociale, direcții și obiective externe, precum și bilanţuri ale perioadei în care acesta s-a aflat în funcția de șef al statului (între anii 2000 – 2008), dar și în cea de șef al guvernului Federației Ruse.

Un program electoral domol. Cauze

Alegerile parlamentare din Federația Rusă, organizate pe 4 decembrie 2011, au avut un final mai puțin plăcut pentru actuala conducere de la Kremlin. Nu numai că s-a micșorat numărul de locuri obținute de către membrii partidului Rusia Unită în cadrul Dumei, dar au avut loc și proteste ale opoziției care a scandat de mai multe ori că cere anularea rezultatelor alegerilor, pe motiv că acestea ar fi fost fraudate. În condițiile nou create, campania pentru alegerile prezidențiale a candidatului Vladimir Putin a suferit schimbări considerabile de paradigmă. Conținutul acesteia a fost adaptat noilor împrejurări, astfel încât să nu trezească și mai mult nemulțumirea populației care a ieșit în stradă în toate orașele mari ale țării, cerându-și dreptul la alegeri corecte.

Deși, cei doi lideri de la Kremlin au făcut schimb de discursuri, actualul președinte rus preluând partea hard a discursurilor, adică pe cea dură, în care erau condamnate acțiunile și protestele manifestanților, în timp ce Vladimir Putin a acceptat să promoveze un discurs soft, tolerant față de opoziție, liderii celorlalte partide extraparlamentare nu au renunțat la acțiuni și manifestații anti-guvernare. Aceștia continuă să protesteze, iar pe 4 februarie 2012 va fi organizat unul dintre cele mai mari mitinguri, în timpul căruia organizatorii vor cere conducerii de la Moscova să renunțe la acțiunile și metodele autoritare de guvernare și să creeze condiții optime pentru protejarea și asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Schimbul de atitudine nu a contribuit prea mult la îmbunătățirea imaginii premierului rus, care va fi tratat și în continuare ca un creator al unui regim autoritar căruia îi displace opoziția.

Devine evident că electoratul rus trece printr-o schimbare majoră de atitudine, de poziție, dar și de structură. Modificarea preferințelor cetățenilor ruși cu drept de vot este iminentă, chiar dacă nu va fi majoră și alegerile din martie 2012 vor avea rezultatul pe care toți îl intuiesc. Candidatul Vladimir Putin are și în continuare cele mai mari șanse să devină președintele Federației Ruse pentru următorii cinci ani, dar efortul pentru obținerea victoriei va fi mai mare. Un discurs moderat, în care Putin își dorește un dialog constructiv cu opoziția ar trebui să diminueze considerabil procesele care au declanșat divizarea societății între pro- și contra-putiniști. Te termen mediu, însă, procesele sociale, caracterizate prin împotriviri stradale, vor schimba structura conducerii de la Kremlin.

Nevoile sociale ale cătățenilor ruși, preocupați în ultima perioadă tot mai mult de viața politică, este partea, poate, cea mai importantă a programului electoral. Domeniul social și retorica utilizată de elita politică rusă au permis de foarte multe ori construirea unei punți între politician și cetățean. Aparent preocupat de nevoile sociale, economice și mai puțin politice ale alegătorului său, liderul politic rus i-a alimentat acestuia încrederea folosind imaginea proiectată de trecutul sovietic în care a fi super putere era cel mai important lucru. Tipul de dezvoltare extensiv nu a fost condamnat niciodată. Dimpotrivă, acesta a rămas în mentalitate ca o condiție de bază pentru a fi prezent în procesele de luare a deciziilor la nivel internațional.

Dar Rusia actuală, deși este moștenitoarea de jure a unui imperiu, se confruntă cu destule probleme. Acest lucru este recunoscut de opinia publică rusă, cea care a rămas neafiliată conducerii, de experții economiști, de mediul de afaceri rus și străin. Rusia actuală pierde teren, inclusiv pe filiera energetică, pentru că prețul pe care îl plătește pentru a rămâne în topul statelor decidente în domeniul securității energetice este destul de mare. Alternativa la hidrocarburile rusești, oferite de proiectele energetice care sunt dezvoltate în prezent prin ocolirea Federației Ruse, vor avea drept consecință nu doar independența energetică a agenților economici europeni, dar vor mai reduce din influența acestui stat pe piețele internaționale. De unde vor mai lua liderii de Kremlin resursele necesare pentru asigurarea stabilității sociale?

Conținutul programului electoral a fost adaptat noilor condiții social-politice. Structura lui, însă, arată o oarecare ezitare a lui Vladimir Putin în a mai încuraja ambiția Rusiei de a deveni o superputere, pentru că sintagma lipsește din textul documentului. Putin candidatul nu se mai joacă cu ambiția și grandoarea poporului rus, ci recunoaște că e nevoie să fie construită o Rusie puternică, capabilă să facă față noilor provocări și amenințări ale unei lumi tot mai complicate.

Continuare pe site-ul CSEEA

Bucureștiul meu e mai frumos.... :)

2011-10-12T21:40:00.002+03:00

Doar atunci când părăsim, fie și pentru o perioadă scurtă de timp, locul care ne oferă confort sufletesc maxim, percepem cât de mult îi datorăm acestuia și ce conexiune s-a creat între el și mine. Este una dintre acele iubiri cu care nu poți să trișezi. Iubesc Bucureștiul pur și simplu, fără să mă oblige să fac acest lucru. Relația dintre mine și el e firească și de durată. Nu am simțit alt loc după localitatea în care m-am născut ceva mai aproape de mine, decât orașul în care am dorit cel mai mult să revin deja de câțiva ani buni.

Probabil unii se întreabă, ce-mi veni de aduc la această oră ode unui oraș plin de țigani, cum l-au etichetat niște parveniți, coborâți din autocar sau tren la Gara de Nord după prima gură de oxigen trasă în piept. Pentru orice lucru există o explicație.

Am plecat acum câteva ore din București. Nu o scriu ca să mă laud (unii chiar cer să o fac mai insistent și mai cu mult curaj), ci doar ca să confirm loialitatea față de locul care m-a acceptat pentru ceea ce sunt și pentru modul în care gândesc, fără a mă judeca chiar și atunci când plec pentru o perioadă mai lungă de timp. El e mereu acolo și mă așteaptă, chiar dacă uneori pare bosumflat și se răzbună prin ploi, furtuni și ninsori, care mie nu-mi plac deloc.

Sunt în Sofia, dar ochii și rațiunea nu contenesc să tot facă abuz de comparație ca metodă de analiză.

Este un oraș verde, dar cu un aer ciudat, străin. Singurul lucru cunoscut sunt literele, care arată direcția, denumirile instituțiilor publice, ale centrelor de cercetare, ale străzilor, semnificația și conținutul cărora le intuiesc, fără să depun prea mult efort. Mi-am amintit involuntar de Tirana, chiar dacă logica și arhitectura este un pic altfel. Nu știu de ce, dar s-a întâmplat... .

Oricum, este prematur să judec numai după câteva ore de prezență fizică aici.

Vom vedea mâine dacă percepția va lua o altă formă, un alt sens, o altă perspectivă.

De un lucru sunt absolut sigură: Bucureștiul e al meu!

Vladimir Putin la forumul "Russia Calling!"

2011-10-09T17:59:00.003+03:00

Interviu acordat de Dmitrii Medvedev pentru Pervîi Kanal, Rossia și NTV

2011-09-30T20:14:00.000+03:00

type="application/x-shockwave-flash"

allowscriptaccess="always"

allowfullscreen="true"

width="640"

height="400">

Sondaje in Rusia ... septembrie 2011 ...

2011-09-30T11:37:00.003+03:00

1. Alegeri în Duma de Stat: Rusia Unită, PCFR, PLDR, Rusia Corectă....

2. Încrederea în politicieni: V. Putin, D. Medvedev., S. Șoigu, S. Ivanov....

3. Încrederea în instituțiile statului: premierul, șeful statului, guvernul, Duma de Stat, Consiliul Federației....

4. Încrederea în institutețe sociale: armată, presă, organele de drept, sindicate, partidele politice...

5. Indicatorii sociali: nivelul de trai, optimism social, situație materială, economia țării, situația politică....

6. Cum vor fi distribuite mandatele în Duma de Stat - prognoză .....

Sursa: WCIOM

I'm not a nigger ...

2011-09-19T22:25:00.000+03:00

Nimeni pe drum...

2011-09-14T09:54:00.000+03:00

Fiecare dintre noi are un loc numit acasă. Pentru mine acest loc este Sudul Basarabiei, nu toată, doar o parte a ei, care unește două puncte geografice: Brânza și Reni.

La sfârșitul lunii august mi-am organizat o escapadă pe malul Prutului, ca să-mi revăd părinții și dramul de rude care au mai rămas în satul Brânza. Restul s-au împrăștiat care și pe unde. Acum, georgafic, ne unesc alte puncte: Belgia și Rusia. Nu bag mâna în foc că nu ar mai fi vreunul dintre noi și mai rătăcit, dar nu o să stau să-l localizez. Important este ca el să nu uite de unde a pornit.

Când am ajuns în Galați și mi-am cumpărat bilet spre Cahul, pe el scria la locul destinației: Județ - Republica Moldova. Am zâmbit și am împărtășit această "manifestare de imperialism" cu un bun prieten printr-un sms. Primesc răspuns înapoi: Să-l pui pe facebook!

Nu am înțeles ce să pun pe facebook: imperialismul sau biletul? :D

Ajung la Brânza. Mă așteptam ca primul lucru care îmi va sări în ochi să fie monumentul sovietic din centrul satului, dar nu a fost să fie. În locul celor doi ostași și a Zoiei Kosmodimianskaya am văzut o cruce și un muncitor foindu-se prea încet pe lângă ea din cauza căldurii.

În rest, nimeni pe drum... .

Lumea a dispărut. Ori își ascunde nevoile în colțul cel mai negru al casei, ori a început să învețe geografie aevea, căutând noi puncte de referință, fără nicio legătură cu noțiunea de identitate. Peste tot se observă penuria de bani și o revenire la economia naturală... .

Cam acesta este satul post-electoral ... . trist și nimeni pe drum... .

Se întâmplă pe facebook... :)

2011-09-12T23:34:00.000+03:00

Call for: Papers Journal of East European and Asian Studies

2011-08-25T22:56:00.003+03:00

Call for Papers

Journal of East Europeanand Asian Studies

Place of publication: Bucharest, Romania

Type of publication: print and online

Publication date: October 2011

Published/Edited by: Center for East European and Asian Studies

Topics: The editors of the Journal of East European andAsian Studies (JEEAS) are encouraging contributions for the 2nd issue, vol II, of JEEAS. TheJournal welcomes manuscripts on all aspects of security affairs, internationalrelations, regional studies, comparative politics, case studies in the fieldsof Political Science and International Politics, with strong theoretical and/orempirical emphasis, pertaining to the afore-mentioned region. Authors shouldnot, however, limit themselves to the topics suggested here and may submitarticles on other innovative issues and approaches. Manuscripts must besubmitted in .doc and .pdf formats, typed single-spaced, Garamond font 13. Ifthe manuscripts contain any tables, pictures, diagrams, etc., make sure andsend them attached as .JPEG documents. All articles should be accompanied by ashort abstract and a short professional CV of the author(s). Contributors mayalso submit miscellaneous article and/or book reviews. JEEAS does not acceptmaterials that have been published elsewhere. For additional informationregarding the submission guidelines, please see the Submission Guidelinessection at www.jeeas.org.

Deadline: September 15, 2011.

Language: English and Russian.

Contact: Contributors are invited to submit a 500-wordabstract outlining the argument and structure of the paper, along with theauthor’s CV. The final version of accepted articles must be submitted by September 15, 2011. The submitted worksshould be 5-8,000 words in length (references included). Submitted articles andreviews should be sent as Word (.doc) and PDF documents by email to:

E-mail: the articles should be sent to thefollowing address: contact@cseea.ro

For other questions andinformation, please address your questions to the Editors:

Radu Alexandru Cucuta - radu.cucuta@cseea.ro

Internet: www.jeeas.org

Приглашаем Вас присылать статьи

ЖурналСтран Восточной Европы и Азиатских Исследований (ЖСВЕАИ)

Местоиздания: Бухарест,Румыния

Типпубликации: в печатном и электронном виде

Датапубликации: октябрь 2011

Издатель /Под редакцией: ЦентраВосточной Европы и Азиатских Исследований.

Темы: Редакция журнала"Восточной Европы и Азии (ЖСВЕАИ) поощряет присылание статей для 2-говыпуска, том II, ЖСВЕАИ. Журналприветствует работы по всем аспектам безопасности, международных отношений,регионоведение, сравнительной политики, тематические исследования в областиполитологии и международной политики, с сильной теоретической и / илиэмпирического внимания, относящихся к вышеупомянутым регионам. Авторы недолжны, однако, ограничиваться на тех темах, предложенных здесь и могутпредставить свои статьи о других инновационных подходов к решению проблем. Рукописи должны бытьпредставлены в формате .DOC и PDF форматах, набранные через один интервал,шрифт Гарамонд 13. Если рукописи содержат таблицы, рисунки, диаграммы и т.д.,убедитесь, что их отправка прилагается в формате .JPEG документов. Все статьидолжны сопровождаться кратким резюме и кратким профессиональным резюмеавтора(ов). Авторы могут представить разные статьи и / или книгу отзывов.ЖСВЕАИ не принимает материалы, которые были опубликованы в другом месте. Длядополнительной информации относительно предоставления руководящих принципов,пожалуйста, см. раздел Руководство по подаче на www.jeeas.org

Заявки принимаются до 15-госентября 2011.

Язык: английский и русский.

Контакты: Заинтересованнымсторонам предлагается представить аннотации в размере 500 слов, с изложением аргументов и структуру работы, наряду срезюме автора. Полная версия принятых статей должны быть представлены до 15-госентября 2011. Представляемые на конкурс работы должны иметь около 5-8,000 слов(ссылки прилагаются). Представленые статьи и обзоры должны быть направлены какWORD (. DOC) и PDF документы по электронной почте.

Электроннаяпочта: статьидолжны быть направлены по следующему адресу: contact@cseea.ro

Другие вопросы и заявки надополнительную информацию, пожалуйста, присылайте редакции:

РадуАлександру Кукутэ - radu.cucuta@cseea.ro

Eşichierul centru-dreapta prea îngust pentru politica de la Chişinău

2011-08-16T17:04:00.002+03:00

Alina Blajen este un reprezentant activ al tineretului implicat în viaţa politică din Republica Moldova, fost membru al Partidului Alianţa Moldova Noastră, vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a respectivului partid şi actual membru al Partidului Acţiunea Democratică. Tânăra politician nu rămâne indiferentă la schimbările şi procesele ce au loc în spaţiul politic din R. Moldova, pledând şi promovând principiille democratice prin activităţile şi proiectele pe care le implementează.

1. În perioada guvernării comuniste, Alianţa Moldova Noastră a fost principalul pilon al opoziţiei. Cum apreciaţi această perioadă pentru dezvoltarea internă a partidului al cărei membru aţi fost? A fost ea benefică pentru consolidarea internă?

În perioada în care ne aflam în opoziţie, Alianţa Moldova Noastră a activat ca un organism integru. Pot să spun că anume în respectiva perioadă, anii 2007-2009, AMN se dorea a fi şi putea fi asemănată cu o familie, fapt confirmat de marea majoritate a membrilor de partid (în special de cei de nivel local şi de Organizaţia de Tineret). În această perioadă, AMN a devenit, practic, cel mai mare partid. Deţineam priorităţile vieţii politice din Republica Moldova, având un impact considerabil asupra tinerilor. Chiar şi tinerii simpatizanţi sau membri ai Partidului Comunist, cu toate resursele lor administrative, erau mai puţin pregătiţi decât noi.

2. În aprilie 2011, Congresul Alianţei Moldova Noastră a decis să fuzioneze cu Partidul Liberal Democrat din Moldova. Nu era AMN pregătită să intre în opoziţie? Sau perspectiva alegerilor locale a determinat această hotărâre? Aveau la momentul acela PLDM şi AMN o viziune comună asupra modalităţii de soluţionare a problemelor cu care se confruntă societatea din Republica Moldova?

Fuzionarea AMN cu PLDM a constat în finalizarea operei liderilor celor două formaţiuni: Vlad Filat pe de o parte, Serafim Urechean pe de alta. Odată cu înfiinţarea PLDM, a fost clar că segmentul de centru-dreapta al eşichierului politic moldovenesc, unde se plasa şi AMN, a devenit şi mai îngust. La formarea AIE 1, Vlad Filat a stabilit drept scop primordial lichidarea Partidului Alianţa Moldova Noastră de pe arena politică sau excluderea acestuia din joc. Strategia lui Serafim Urechean a fost de a acţiona pe verticală; un exemplu ar fi scandalul ce vizează funcţia de Procuror General pe care se spunea că Serafim Urechean ar fi vândut-o, fapt ce a cauzat ruptura AMN şi, în special, divizarea partidului în două tabere: adepţii lui Serafim Urechean şi cei ai lui Veceslav Untilă. Serafim Urechean, care timp de 11 ani a condus Chişinăul, apoi timp de 4 ani a dirijat opoziţia anticomunistă, se simţea incomodat de noul statut de lider al unui partid extraparlamentar. De fapt, AMN a devenit as-ul din mânecă şi principalul incident de interese în repartizarea sau stabilirea funcţiilor (Serafim Urechean în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi şi mai mulţi fruntaşi ai partidului în diferite funcţii din Guvern: Leonid Bujor, fost ministru al educaţiei, actual consilier al prim-ministrului pe probleme de educaţie.

Continuare pe InfoPrut

a trecut o vară ...

2011-08-14T21:17:00.003+03:00

Nici nu ştiu de când nu am mai scris pentru mine... . În ultimele câteva luni preocupările profesionale m-au copleşit de-a dreptul şi mă prind adesea gândindu-mă dacă nu cumva comit greşeli în goana după ştiri, brief-uri, pagini web cu analize mai bine sau mai rău scrise.

Tare mi-e dor de acea perioadă a verii în care rătăceam prin Bucureşti în căutare de locuri mai puţin umblate, cu meşteri vechi şi noi, cu ciocolata caldă de pe Lipscani. Într-o seara chiar am realizat că încă nu am văzut stelele sclipind în apus, că nu am auzit cântatul greierilor prin ţepii de mohor, că nu am văzut o broască vara asta, că nu am mai pus mâna pe o carte de suflet, că nu am văzut Prutul curgând la vale, că m-au mâncat doar ţânţarii din Bucureşti, cei de acasa nu au avut parte de mine, că nu m-am mai jucat cu căţelul, că nu m-am mai ridicat în vârful degetelor după corcoduşe şi mere verzi, că nu m-am uitat peste gard să vâd cum vin vacile seara pe uliţă, că nu am băut apă din fântână, că nu mi-am văzut încă părinţii ... .

Şi stai şi te gândeşti: oare se merită să renunţi la atâtea lucruri bune în prezent pentru ca viitorul să-ţi sune bine?

L'etoile ...

2011-08-10T10:25:00.004+03:00

Variabila transnistreană a dialogului ruso-german de la Hanovra

2011-07-27T11:35:00.001+03:00

În perioada 18 – 19 iulie 2011 oraşul german Hanovra a găzduit cea de-a treisprezecea rundă de consultări bilaterale ruso-germane. În cadrul acesteia au fost supuse dezbaterilor un număr important de subiecte de pe agenda politică, economică şi de securitate ale celor două state. Energia, drepturile omului, parteneriat pentru modernizare, soluţionarea conflictului transnistrean – iată câteva dintre temele care au fost abordate de delegaţiile oficiale ale Federaţiei Ruse şi Germania. (Nezavisimaya Gazeta, Mid.ru, Europa Liberă)

Începând cu luna iunie a anului 2010, când a fost semnat Memorandumul de la Meseberg de către cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus în exerciţiu Dmitrii Medvedev, conflictul transnistrean a urcat în topul agendelor politice a numeroşi actori statali şi non-statali implicaţi în procesul de negociere. Deşi părţile incluse în aceste dezbateri îşi arată tot mai mult disponibilitatea pentru găsirea unui compromis şi a unei soluţii optime pentru rezolvarea diferendului, discuţiile devin din ce în ce mai dificile, iar presiunea politică este din ce în ce mai mare. Apropierea temporală a unor evenimente politice la Moscova (alegeri în Duma de Stat pe 04 decembrie 2011 şi alegeri prezidenţiale pe 04 martie 2012), alegeri legislative anticipate în Republica Moldova (cel mai probabil în toamna acestui an, fără o dată fixată încă oficial), alegeri prezidenţiale în nerecunoscuta republică nistreană în toamna anului 2011, - toate cer adoptarea urgentă a unor poziţii mai mult sau mai puţin argumentate cu privire la modalitatea de soluţionare care pare să se contureze.

De ce negocierile din luna iunie au eşuat?

Continuare pe pagina web a Centrului de Studii Est-Europen si Asiatice din Bucuresti

Moldova – pod de legătură între Occident şi Est (I)

2011-07-25T21:11:00.005+03:00

Continuam seria de interviuri cu reprezentanti ai diferitor formatiuni politice de pe ambele maluri ale Prututlui publicate de InfoPrut.

Alexandru Baltag şi-a început activitatea politică în anul 2004, atunci când a devenit membru al Partidului Social-Liberal (PSL) din Moldova. În februarie 2008, PSL a fuzionat cu PDM, astfel că începând cu această perioadă a activat ca membru al Partidului Democrat din Moldova (PDM), din ianuarie 2009 membru al Consiliului Naţional PDM şi din 2010 responsabil în departamentul relaţii externe din cadrul partidului. În prezent, este încadrat în Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, în domeniul reintegrării (conflictul transnistrean) şi este doctorand în relaţii internaţionale şi studii europene la Universitatea «Babeş Bolyai» din Cluj-Napoca, România.

Prima parte a interviului o gasiti AICI, iar cea de-a doua parte AICI

În R. Moldova trebuie să fie un singur partid social-democrat puternic

2011-07-19T02:15:00.001+03:00

Pe InfoPrut a apărut cel de-al doilea interviu din seria celor care vor contribui la analizarea raporturilor dintre diferite formaţiuni politice de pe ambele maluri ale Prutului.

Mai jos vă către link-ul la interviul realizat cu Victor Negrescu, reprezentant al Partidului Socialiştilor Europeni în România şi preşedinte al PES Activists România, structură de militanţi a Partidului Socialiştilor Europeni, Phd Candidat, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti.

Interviul îl găsiţi AICI.

Idei şi interviuri pentru cercetare

2011-07-17T14:27:00.000+03:00

Călătoria în Caucaz a fost mai utilă pentru mine decât mi-aş fi imaginat că va fi. Am început să îndrăgesc tehnica interviurilor ca parte a metodologiei de cercetare academică. Afli lucruri extrem de utile de la producător, consumator şi expert, observând importanţa, cinismul, frica, repulsia din gesturi şi cuvinte.

După ce am revenit în Bucureşti mi-a venit o idee: să intervievez membri ai diferitor formaţiuni politice de pe ambele maluri ale Prutului, pentru a face o apreciere a evoluţiei relaţiilor bilaterale dintre cele două state vecine anume din această perspectivă: a exportului de idei, valori, electorat şi interese. Condiţia de bază: fără interviuri de la persoane care sunt mereu intervievate pe subiecte ce au legătură cu Republica Moldova. Condiţia complementară: dacă este posibil, cei intervievaţi să fie reprezentanţi ai aripei tinere a formaţiunilor politice pe care le reprezintă.

După ce voi culege opinii, impresii, recomandări de la cei pe care îi voi intervieva, voi face o analiză mai detaliată, preferabil un policy brief, care va fi publicat pe pagina web a Centrului de Studii Est-Europene şi Asiatice din Bucureşti.

Interviurile cu reprezentanţii formaţiunilor politice vor fi publicate pe InfoPrut pentru o mai mare transparenţă a procesului de colectare a datelor.

Primul interviu cu Victor Ionescu, Vicepreşedintele Tineretului Național Liberal din România și membru responsabil din partea Partidului Național Liberal pe relația cu Republica Moldova îl puteţi accesa aici. În curând va apărea şi al doilea interviu. Conţinutul lui îl veţi putea accesa în cel mai scurt timp tot pe InfoPrut.

PS: atât CSEEA, cât şi InfoPrut au pagini pe reţeaua de socializare FACEBOOK. Dacă ceea ce facem noi prezintă interes pentru voi, ne găsiţi acolo aproape 24 din 24, 7 din 7 ... :)

UNIMEDIA, ce naiba faci?

2011-07-13T17:38:00.001+03:00

Acum stau şi mă întreb: de ce să-i cer lui Kuzmin să mă respecte, dacă noi singuri nu prea avem pentru ce să ne respectăm?????????

Sursa imagine: UNIMEDIA - portalul de ştiri numărul 1 din Moldova

Înapoi la origini .... :)

2011-07-13T14:50:00.004+03:00

Emisiunea ASFALT DE MOLDOVA, JURNAL.TV - LACUL BELEU

Jurnal de Bord ... ziua XIX: Ziua simbolurilor de stat in Armenia (foto)

2011-06-15T19:23:00.007+03:00

Jurnal de Bord ... ziua XVIII: Memorialul genocidului armean (foto)

2011-06-14T21:10:00.009+03:00

Jurnal de Bord ... ziua XVI: Erevan...

2011-06-12T16:18:00.007+03:00

Am ajuns la Erevan - capitala Armeniei, ultimul stat de pe lista noastră academică. Trebuie să recunosc un lucru: în Baku m-am simţit ca o prizonieră. Nu-mi plac oamenii preocupaţi doar de aspectul material al vieţii lor, or acolo asta se întâmplă. Am avut impresia că cineva le-a dat azerilor un portmoneu plin cu bani şi le-a ordonat ca până deseară să-i cheltuiască pe toţi, altfel vor primi cea mai gravă pedeapsă din viaţa lor. Cine

mă cunoaşte ştie care este relaţia mea cu moneda de orice tip - instrument nu scop în viaţă.

În Baku totul se vinde şi se cumpără, iar ritmul în care tranzacţiile se consumă este fenomenal. Nici nu ai intrat bine pe piaţă, că deja plonjezi în stradă. Şi nimeni nu pare să îşi bată capul de consumator, de corupţie sau că există monopol, pentru că nu există investitori de neînlocuit în Azerbaijan: nici interni şi nici externi. Aşa că şuturile în fund sunt elemente cotidiene.

Ştiţi cât costa un kilogram de cireşe alaltăieri? 7 manaţi. 1 euro = 0,92 manaţi. Calculaţi şi singuri. Un kilogram de banane costă 2,70 manaţi. Salariul unui medic aproximativ 100 manaţi. Dacă ai pensia 85 de manaţi, deja poţi să te dai mare. Din când în când conducerea mai taie din datoriile populaţiei pentru utilităţi. Grijuliu stat, dar mai ales iubitor de popor. Au fântâni arteziene multe şi zic ei şi frumoase. Străzile sunt împodobite cu candelabre. Miliarde de manaţi vor fi investiţi în Baku pentru Eurovision 2012.

Iarăşi risc să supăr cu aceste gânduri înşiruite, dar aceasta este realitatea cu care se confruntă cel mai bogat stat din Caucazul de Sud.

Să revin, însă, la actualul stat gazdă... .

Am aterizat în Erevan pe la ora 5 AM, după câteva ore de aşteptare în Domodedovo. Aveam emoţii, mai ales că soseam aici după ce fusesem în vizită la "prietenii" armenilor: azerii.

Din maşina cu care am ajuns la locul cazării am observat că cel mai sărac stat al Caucazului de Sud (lucru afirmat atât de georgieni, cât şi de azeri) are foarte multe Casino-uri. Nu le-am numărat, dar era greu să treci cu vederea puţinele cuvinte pe care le înţelegi prin zonă.

Oraşul nu este foarte mare şi nici nu vrea să se impună în faţa turiştilor. Este un trecut trăit în prezent. Foarte multe cafenele, cu lume suficientă. Flori, curăţenie şi bun simţ la fiecare colţ de stradă. Nu se exagerează cu nimic. Modestie cât cuprinde, mult mai sănătoasă decât luxul artificial şi de foarte ori de prost gust al azerilor. O forfotă domolă, care te include destul de repede în circuit, chiar dacă pentru baştinaşi părem a fi polonezi. Spun că avem un accent mai deosebit, mai nordic şi nicidecum sudic. Noi oricum suntem latini şi doar zâmbim la auzul acestei noi etichetări.

După o săptămână lungă în care m-am simţit ca o prizonieră a manaţilor petrolieri, în sfârşit mă simt mai liberă. Şi nu este vorba doar despre bani, ci mai ales de modul în care încerci tu singur să te integrezi, de modul în care reuşeşti să te strecori într-o lume cu care abia faci cunoştinţă... .

Notă: Vizita în ţările din Caucazul de Sud, care a permis realizarea acestui material a fost organizată de Fundaţia Soros România în cadrul Programului Promovarea valorilor europene în bazinul Mării Negre.

Jurnal de Bord ... ziua XIV: Baku... confuzia

2011-06-10T16:17:00.005+03:00

Sunt de o saptamana in Baku. De fapt, maine plecam din Azerbaijan. Dupa cum ati observat la un moment dat am intrerupt acest jurnal... . Am cedat nervos in fata confuziei care a aparut in urma acelor multe discutii cu expertii, dar si oamenii simpli. Am adunat foarte multe opinii contradictorii, care cer o atentie sporita, detaliile minore conteaza foarte mult.

Daca o sa reusesc o sa explic chiar astazi, iar daca nu, atunci voi face acest lucru cand voi ajunge in Bucuresti.

Va las, insa, o poza pe care am facut-o intr-o universitate privata. Cei doi eroi ai fotografiei sunt peste tot, nu m-ar mira daca as afla ca unii ii au si acasa.

Alievii:

Jurnal de Bord ... ziua IX: Baku...(foto)

2011-06-06T21:14:00.010+03:00

Jurnal de Bord ... ziua VIII: Baku...

2011-06-04T20:45:00.011+03:00

Şi în a opta zi am schimbat Tbilisi pe Baku... .

Stau cu o baclava lângă mine şi mă gândesc la cele văzute astăzi, la primele impresii pe care mi le-a lăsat pe gene acest oraş. Baclavaua e foarte dulce şi nu cred că o să mă mai concentrez prea mult timp asupra ei, aşa că ma bine mă pun pe înşiruit vorbe.

Marea Caspică se vede încă din avion. De departe este albastră şi pare să fie domoală.

Prima întrebare: cu ce scop aţi venit în Baku? Era previzibilă, dar suntem încrezători că totul va fi bine, că nu degeaba a declarat preşedintele României ceea ce a declarat - lucru care le-a mângâiat orgoliul azerilor. Într-adevăr: la Erevan va fi mai interesant pentru vizitatorii români.

De la aeroport până la intrarea în oraş vedem doar şosele foarte largi, maşini luxoase şi bărbaţi îmbrăcaţi parcă de acelaşi croitor. Luxul e omniprezent, dar are o înfăţişare falsă pentru că: "La noi nu există clasă de mijloc: la noi oamenii ori trăiesc foarte bine, ori nu trăiesc deloc. Pe noi nu ne-a afectat criza. Piaţa imobiliară nu a încetat să se dezvolte. Vedeţi acele clădiri care se construiesc? Sunt extrem de scumpe apartamentele acolo. Şi nu, nu este un cartier luxos, dar preţul este foarte mare," ne spune domnul care ne-a preluat de la aeroport. Nu ştiu dacă am înţeles eu corect preţul metrului patrat, dar parcă auzisem 7000 dolari (dar s-ar putea să greşesc, o să verific).

Nu ne lenevim şi luăm la pas oraşul. Suntem un fel de exploratori ai societăţii şi intervievatori de experţi. Astăzi şi mâine analizăm cotidianul social, de luni ceea ce a mai rămas.

După zece minute de mers pe jos ajungem într-un părculeţ mic pe care trebuie să-l traversăm ca să luăm metroul. O cafenea, mulţi bărbaţi şi dame: aţi înţeles corect - dame şi nu doamne! Pentru femei o fi prea complicat să joace dame sau, totuşi, problema este că am păşit într-o altă lume unde rolul femeii se rezumă la a fi cuminte şi foarte devreme acasă. Coborâm la metrou. Mirosul acelaşi ca în Bucureşti, dar imaginea e sovietică: trenurile sunt din secolul trecut şi îmi strămută gândurile în filmele anilor '80, pe care le vedeau părinţii mei.

Ajungem în inima târgului sau buricul pământului. Una din ele. Peste tot se construieşte. Cartiere elegante (cel puţin acesta este mesajul), brand-uri peste brand-uri, bărbaţi îmbrăcaţi toţi la fel, femei elegante şi limba rusă (limba rusă şi femeile elegante au constituit penuria Georgiei), care îşi face apariţia în peisaj. După numărul de brand-uri ai impresia că cineva s-a străduit foarte tare să strămute Occidentul, cu precădere Europa, în Baku. Problema este că nu a avut grijă şi de mentalitate, ca mai peste tot în spaţiul ex-sovietic.

Baku este un oraş scump, prea scump pentru locuitorii săi. Conducerea vrea să impresioneze şi copiază din Vest sau Sud-Vest tot ce i se pare mai scump, nu neapărat şi mai frumos, iar dovada sunt stilurile arhitecturale. Totuşi, această preocupare pentru fotocopierea unei lumi spre care se tinde a adus un beneficiu capitalei Azerbaidjanului: a redus semnificativ prezenţa culorii cenuşii atât de caracteristică comunismului. Petro-dolarul a dat culoare savorii orientale a Caucazului de Sud. Este unul dintre puţinele motive care ar putea să crească valoarea morală a petrolului.

Trec pe lângă o puştoaică care nu are mai mult de 12 ani: păr prins cu bentiţă, maieu roz şi pantaloni scurţi de culoare albă, într-o mână are un telefon scump cu care îşi face poze, iar cu cealaltă mână îşi plimbă bunica.

Ajungel pe faleză: mare cât cuprinzi cu ochii şi o briză plăcută la atingere pielii, dar care deranjează nasul prea puţin obişnuit cu lumea care se inspiră din marea care dă putere... . Ne bucurăm de ceea ce vedem cu ochiul şi ce simţim pe piele. Admirăm corăbiile care se văd în depărtare, porumbeii care se plimbă pe lângă noi şi cei câţiva pescăruşi care planează deasupra orizontului. Savurăm momentul întâlnirii cu Marea Caspică: e un fel de tet-a-tet în care ne şoptim că revederea trebuie să aibă loc cândva..., acum e doar timpul să ne bucurăm de prezenţa reciprocă... . Şi asta facem şi vom face şi mâine... că doar trebuie să aducem elogii unui preşedinte... .

PS: scriu ce văd, sper să nu supăr pe nimeni cu aceste constatări... .

Jurnal de Bord ... ziua VII - Conflictele

2011-06-03T22:42:00.005+03:00

Încă din primele zile ale acestei săptămâni lumea ne spunea că trebuie să vorbim şi cu Paata Zakareishvili - Chairman, Institute for the Study of Nationalism and Conflict, Tbilisi. Foarte bine am făcut că am vorbit, pentru că acest Domn ştie lucruri din primă sursă despre conflictele din Abhazia şi Osetia de Sud - mai multe decât ştie guvernarea de la Tbilisi.

"Abhazia şi Osetia de Sud nu simt ocupaţia rusească... " - aceasta este ideea de la care ar trebui să plecăm în acest articol. Politica promovată de Kremlin are efect de anestezie locală pentru locuitorii acestor două regiuni, care se simt bine, dar nu ştiu că substanţa acţionează pentru o perioadă determinată de timp. Ce se va întâmpla cu ei după sau ce ar trebui să facă Georgia pentru a trata sursa durerii şi nu durerea?

Astăzi aproximativ 95% din bugetul Abhaziei este acoperit de Federaţia Rusă, doar 5% din acesta este de origine internă abhază. În trecut această regiune avea potenţial turistic mare, iar apropierea jocurilor olimpice din 2014 ar fi trebuit să producă plus valoare financiară pentru populaţia de aici.

Ceea ce fac acum abhazii este să insiste asupra creării unui sistem politic "cât de cât democratic". Doar o treime din populaţia acestei regiuni doreşte independenţa, celelalte două treimi nu sunt abhazi. Armenii de aici sunt pro-ruşi, iar georgienii, deşi destul de numeroşi, au fost puşi la respect total după august 2008. Curios este faptul că abhazii par să nu se înţeleagă prea bine cu armenii şi asta deoarece cei din urmă au cele mai multe resurse financiare. În aceste condiţii dreptul la proprietate este repsectat mai mult georgienilor decât armenilor în Abhazia. Ceea cu ce ne confruntăm în prezent în Abhazia şi Osetia de Sud este un fel de etnodemocraţie - democraţie exclusivistă în baza unei singure etnii.

"Noi le-am închis uşa abhazilor, noi am spus că duşmanul nostru e Rusia şi nu Abhazia şi am refuzat să mai vorbim cu intermediarii, adică cu Bagapş," spune Paata Zakareishvili, regretând faptul că guvernarea de la Tbilisi a renunţat la dialogul cu Suhumi, preferând să se certe cu Moscova direct. Superioritatea georgiană a fost nocivă pentru interesele naţionale, iar "Saakashvili va rămâne în istorie ca preşedintele care a cedat teritorii Rusiei. Şevarnadze nu a permis acest lucru... ." Georgienii aplică politica presiunii, iar acest lucru nu contribuie nicidecum la soluţionarea conflictelor.

Care ar fi soluţia pentru Abhazia şi Osetia de Sud - soluţia care să convină Georgiei?

"Soluţia trebuie să aibă o abordare complexă:

- eliminarea posibilităţii apariţiei unor evenimente similare celor din 26 mai 2011;

- depăşirea autoritarizmului;

- democratizarea societăţii georgiene;

- asigurarea unor condiţii bune pentru dezvoltarea pluripartidismului (din păcate din acest punct de vedere sistemul de partide din Georgia seamănă cu cel din Rusia - partidul aflat la guvernare a fost opţiunea a 70% din populaţie);

- deschiderea societăţii georgiene către abhazi şi osetini;

- atragerea abhazilor şi osetinilor în proiecte comune."

Când au apărut vocile georgiene care pledează pentru independenţa Abhaziei?

"Abia în ultimul an. Dar opţiunea mea nu este independenţa, pentru că asta ar însemna să cedez acel teritoriu Rusiei. Nu există nicio voce politică la Tbilisi care va spune deschis că este pentru recunoaşterea independenţei acestor regiuni. Doar în rândul societăţii civile veţi auzi acest lucru. Atâta timp cât nu recunoaştem Abhazia, Abhazia mai are o şansă. Cel mai bun intermediar pentru conflict este ONU. Turcia are interese politice în regiune, vrea să fie lider, dar ea nu va merge împotriva Rusiei. Ea este un centru geopolitic aici, dispune de potenţial geopolitic şi vrea să devină un lider recunoscut de toţi."

Câte paşapoarte are un abhaz?

"Este foarte interesant acest lucru. Rusia nu mai emite paşapoarte noi pentru osetini şi abhazi. Este foarte greu să obţii cetăţenia rusească. Abhazii au patru paşapoarte: abhaz intern, abhaz internaţional, rusesc şi sovietic. Cei cărora le expiră paşaportul rusesc obţin cu greu unul nou. Pe de altă parte, abhazii nu vor să-şi facă acte georgiene - le refuză, nu le recunosc, iar soluţia ar fi să le recunoaştem pe cele abhaze ca fiind georgiene."

Şi am mai vorbit despre multe lucruri... .

PS: poza nu are nicio legătură cu conţinutul articolului ... Academia de Ştiinţe din Tbilisi.

Jurnal de Bord ... ziua VI - Femeie de afaceri ... :(

2011-06-02T15:49:00.005+03:00

Are doar un an şi câteva luni, dar deja ştie să facă bani .... impusă de soartă şi părinţi .......

Jurnal de Bord ... ziua VI - Deficitul lipsei de libertate

2011-06-01T22:15:00.006+03:00

Azi am stat la taclale cu un jurnalist georgian. Ideea e că nu l-am întrebat direct din ce tabără face parte: proguvernare sau opoziţie radicală, căci şi aşa mi-a fost clar că este un jurnalist "anarhic", adică în afara spiritului "turmă". A spus lucrurilor pe nume, nu s-a categorisit ca "apărător al Patriei", sugerându-ne ironic că presa în Georgia ar fi cel mai crâncen şi îndârjit reprezentant al patriei.

De fapt, scopul acestei postări este să continui jurnalul şi nu să aduc elogii unui jurnalist, exclamând "wow!" la fiecare persoană pe care o cunosc. Oameni am mai văzut, jurnalişti la fel: buni şi mai puţin buni.

Discuţia s-a început cu nişte constatări simpatice, pe care le-am observat încă din prima zi a aflării noastre în Georgia: tinerii georgieni nu mai vorbesc limba rusă, ba chiar astăzi o vânzătoare de vreo 20 de ani nu a reuşit să-mi spună "5 GEL", adică 5 lari ... eu georgiană nu ştiu.

Jurnalistul georgian specificase din start că va vorbi în limba rusă: nu era prorus, doar că în Georgia nimeni nu avea nevoie de germana lui, cel puţin aceasta a fost explicaţia lui.

Să rămânem în zona limbii ruse. Mai avem câteva lucruri de spus aici. În Georgia sunt aproximativ: 5 - 6 % ruşi, 8% azeri şi 5 - 6 % armeni. Dacă pe azerii din Georgia îi doare în cot de limba rusă, atunci armenii sunt foarte ataşaţi de ea şi asta deoarece sunt fermi convinşi că îi aşteaptă cineva la Moscova să întregească rândurile gostarbaterilor... . Nu mai ţin minte cine spunea că după august 2008 a devenit foarte greu pentru georgieni să trimită bani din Rusia rudelor, dar aici mi se spulberă mitul şi mi se dau şi cifre: anual sunt trimişi din Rusia în Georgia aproximativ 3 mlrd dolari. Nu ştiu ce să cred: or fi inventat armenii o chestie super inteligentă şi nu le-au spus şi georgienilor despre ea? Acesta ar fi primul gând, dar dacă stau să mă gândesc mai bine problema este alta: ruşii au introdus regimul de vize pentru cetăţenii Georgiei şi dacă ipoteza corectă este aceasta, înseamnă că vizele se acordă pe principii etnice? Greu de crezut o asemenea poveste, că doar nu stă rusul să-i controleze etnia fiecărui aplicant pentru viză rusească... sau stă? Ori cineva minte aici, ori lucrurile sunt mai puerile decât par la prima vedere... .

Să mai staţionăm încă un pic în zona armenilor: ataşamentul armenilor faţă de ruşi ar mai avea cică o explicaţie: memoria genocidului, care induce teama faţă de turci. Deşi sunt conşienţi că Turcia nu reprezintă un pericol potenţial, armenii nu îşi permit să facă abstracţie de memoria istorică, care scoate în evidenţă în relaţia bilaterală cu noua putere regională în devenire, anume această dramă.

Cea mai mare problemă georgienilor este integritatea lor teritorială, adică Abhazia şi Osetia de Sud. Lucruri ştiute. Până astăzi am crezut că toi georgienii au o singură soluţie pentru rezolvarea acestor conflicte: reîntregirea teritorială a ţării. Când i-am întrebat pe georgieni dacă acceptă europenizarea ca soluţie, au zâmbit ironic, spunându-mi că visez pentru că Georgia nu este prea aproape de Uniunea Europeană. Asta o ştiam şi eu, fără să mi-o confirme ei, dar creşterea nivelului de trai aici, ar putea să-i atragă spre Tbilisi (pe chestia asta se mizează mult şi în cazul Transnistriei). Până aici nimic nou, dar detaliul primit în plus azi este destul de important, citez: "problema noastră este că îi tratăm pe abhazi şi osetini cu superioritate - noi le spunem că suntem fraţii lor mai mari şi nu este corect, noi le suntem fraţi şi atât!" Aici se lucrează un pic la latura sentimentală, dar nu pot să mă abţin şi să nu comentez că aşa şi pe noi ne tratează ruşii, nu şi românii... sau mi se pare?

"Ruşii au devalorizat principiul independenţei Abhaziei. Scopul a fost acela de a priva Georgia de un instrument politic. Dar rezultatul a fost dramatic în primul rând pentru independenţa Abhaziei. Credeţi că ruşii nu au avut resursele necesare pentru a cumpăra şi mai multă recunoaştere pentru aceste zone? State ca Venezuela sunt foarte multe... . Este important să-i întoarcem pe abhazi spre Georgia şi teritoriul se va întoarce automat spre noi. Nu trebuie să gândim în termeni de imperialism închis... . Fiecare stat gândeşte în asemenea termeni, fie că vrea sau nu să recunoască acest lucru. Iar dacă nu mă credeţi, atunci citiţi versurile imnului nostru. Dacă un poet a recunoscut că e imperialist, noi de ce nu am face acelaşi lucru?"

Am vorbit despre multe lucruri în cele două ore, dar mi-a rămas în minte următoarea afirmaţie, la fel ironică:

"Suntem un stat atât de mic, încât nu mai simţim necesitatea să investim noi înşine în Georgia... ."

Jurnal de Bord ... ziua IV - V - TBILISI (text)

2011-05-31T21:03:00.004+03:00

Sunt de câteva zile în Georgia, iar miturile despre conflictul din Abhazia şi Osetia de Sud încep să se spargă în altele mai mici, dar mai numeroase. Un lucru am înţeles: nu este cazul să comparăm diferendul dintre Georgia cu Rusia cu cel dintre Republica Moldova şi Rusia. Modalitatea de abordare este diferită, chiar dacă logica creării de enclave în spaţiul ex-sovietic prin directive de la Kremlin a avut aceeaşi matriţă.

Rusificare forţată, pasportizare, supunere economică, dependenţă energetică şi control politic - iată formula "succesului" într-un conflict de acest gen. Nu pot să nu mă întreb, totuşi: pentru ce, care-i miza isteriei controlului asupra acestor zone? Oare randamentul pe termen lung va fi mai mare decât ne imaginăm? Se merită investiţia în instabilitate?

Pe de altă parte avem o Turcie al cărui rol regional creşte... . Creşte încet, dar sigur, transformându-se în putere regională în afara unei Europe care a tot ignorat potenţialul economic şi politic al Istanbulului. Acum turcii negociază cu toţi şi cam tot ce se poate prin zona Caucazului.

A! Şi era să uit: tot aici avem un Azerbaijan plin de sine, adică de petrol, care îşi permite luxul de a le spune tuturor că la ei e aurul negru şi cu noi ar trebui să negociaţi. Politica lor externă este construită din aur negru. Dar există o mică problemă: acest aur este limitat... în timp şi spaţiu .

Am aproximativ 20 de pagini cu notiţe ... în doar două zile... .

Politica nu este un domeniu static, este mai degrabă ceva dinamic ... deci nu ne vom plictisi în Caucaz... .

Jurnal de Bord ... ziua III - TBILISI (text)

2011-05-29T22:37:00.004+03:00

Sunt o egoistă. Acest mini jurnal de bord este în primul rând pentru mine şi doar mai apoi pentru ceilalţi. Mi-am propus să scriu aproape în fiecare zi în care voi avea acces la internet pentru a nu uita multe lucruri importante şi mai puţin importante, ciudăţenii şi impresii pescuite din "târgurile" capitalelor sud-caucazine, dezbateri şi oameni. Egoismul are un scop: eficientizarea procesului de studiere a zonei pe nişe, care aparent sunt paralele, dar care se intersectează atât de reuşit, astfel încât să creeze o imagine neciopârţită a societăţii georgiene.

Ieri am scris despre o dezbatere foarte interesantă. Astăzi, din păcate, nu am reuşit să ajungem la un alt eveniment cu invitaţi ruşi, deoarece acesta s-a desfăşurat la o televiziune georgiană, unde nu prea puteam să intrăm, chiar dacă Republica Moldova este "in fashion" prin zonă.

Pentru a depăşi frustrarea am decis să o luăm la pas prin Tbilisi în căutarea unor monumente arhitecturale şi culturale din oraşul vechi (de altfel tot în oraşul vechi ne-am şi cazat).

În mod normal ochii noştri ex-sovietici se bucură atunci când sunt clătiţi cu imagini vestice, eu, însă, am rămas impresionată de cele văzute în Tbilisi. "Lipscaniul" georgienilor, adică oraşul vechi, este mult mai mare şi mai ofertant decât cel din Bucureşti, iar eu sunt o mare consumatoare de Micul Paris.

Pe de altă parte, poate nu este cazul, dar o să-mi permit să mai fac o comparaţie: Caucazul de Sud mi-a plăcut mai mult decât Balcanii.

Paradoxul georgian

În aeroportul din Praga, când trebuia să urcăm deja în cursa pentru Tbilisi şi ne-am apropiat de ceilalţi călători (cu predilecţie georgieni) ne-am speriat un pic: vecinii noştri de bord erau gălăgioşi şi nerăbdători. Prin faţa ochilor imediat îţi apărea imagine şi text din trecutul sovietic. Dar nu a fost să fie pentru prea mult timp ... din fericire... .

Tbilisi este un oraş frumos, plin de culoare şi savoare. Un oraş împărţit cu grijă în vechi şi nou, un oraş care azi protestează şi moare, iar în ziua următoare trăieşte ca şi mai înainte, fără, însă, să uite ce are de făcut şi care este sensul începutului şi sfârşitului. Azi se bat şi protestează împotriva guvernării, iar mâine păşesc galeş pe monstrul de sticlă "dăruit" poporului de către liderul contestat zilele astea la Tbilisi. Şi dacă tot veni vorba de preşedinte vreau să spun că sunt supărată pe Mişa (aşa îi spun localnicii lui Mihail Saakaşvili) pentru podul construit peste râul Kura (doar pentru pietoni), un fel de struţo-cămilă, care tulbură trecerea domoală de la vechi spre nou.

Două lucruri mi-au atras atenţia în mod deosebit şi m-au pus pe gânduri:

1. Tinerii georgieni nu mai vorbesc limba rusă: nu o vorbesc şi o înţeleg prea puţin. Ruşii nu vor mai reuşi să se impună aici, le-a rămas cam puţin material prelucrat... . Tinerii sunt pro-occident aproape sută la sută.

2. Există foarte mulţi cerşetori - atât de mulţi, încât la un moment dat poţi să te laşi amăgit de această imagine tristă şi să nu mai observi la colţ de stradă cum câţiva tineri interpretează cântece vechi cu o măiestrie deosebită.

Cam atât pentru azi. Mâine e o altă zi în care Georgia trebuie să fie explorată..., dintr-un alt unghi... unul mai academic... .

Jurnal de Bord ... ziua III - TBILISI (imagini)

2011-05-29T22:04:00.012+03:00

Jurnal de Bord ... ziua II: Dezbaterea

2011-05-28T22:29:00.009+03:00

Eurasia Partnership Foundation din Georgia a moderat astăzi, 28 mai 2011, în cadrul proiectului "European Week in Tbilisi" o dezbatere cu denumirea "European Integration: Prospects and Implications for Georgia", invitaţi: Nicu Popescu, ex-consilier al primului ministru al Republicii Moldova şi Philip Dimitrov şeful delegaţiei Comisiei Europene la Tbilisi.

Majoritatea dezbaterilor pe acest subiect îţi induc o stare de plictiseală intelectuală, pentru că se încep cu democraţia şi se termină cu valorile şi principiile la care aspiră majoritatea statelor ex-sovietice, dar care fac prea puţine pentru a atinge un înalt grad de implementare a recomandărilor elaborate de către oficialii europeni pentru a-i apropia de integrarea europeană - toţi vor, dar puţini se mişcă în direcţia aceasta (Moldova ştie cel mai bine ... ;) ... ).

Totuşi, după o jumătate de oră plină de exprimări languroase la adresa fenomenului "integrare europeană", publicul s-a mai trezit niţel şi a început să îşi pună tot mai multe întrebări, iar în acest moment de activizare a neuronilor nu trebuie să avem ceva împotriva fenomenului "arătatul cu degetul" la alte popoare, care deja sunt membre, dar care "nu meritau" un asemenea cadou (România şi Bulgaria) şi "jelirea" Georgiei la pachet cu Croaţia. Eu cred că subiecţii sunt incomparabili - atât cei din prima categorie cu cei din a doua, precum şi actorii aruncaţi laolaltă în aceeaşi oală (Croaţia şi Georgia sunt incomparabile).

Să revenim, totuşi, la problemele abordate în cadrul dezbaterii:

Majoritatea statelor ex-sovietice, incluse şi în Parteneriatul Estic, şi-ar dori să adere cât mai repede la Uniunea Europeană: chiar mâine dacă se poate cu toate problemele pe care le au. Adesea discursurile oficialilor nu ţin cont de anumite realităţi politice în care UE există şi cărora este constrânsă se se conformeze. Agenda de politică externă a Bruxelles-ului de foarte multe ori nu coincide cu cea de la Chişinău sau Tbilisi şi depinde de modul în care se dezvoltă şi ceilalţi piloni ai sistemului de relaţii internaţionale. A intra pe agenda de lucru a Bruxelles-ului nu înseamnă acceptarea imediată într-o comunitate construită atât de greu, iar directivele impuse de către comunitate statelor aspirante sunt benefice acestora în primul rând şi doar mai apoi Uniunii pentru că au impus un anumit profil de dezvoltare - unul atractiv.

Unii doreau ca această dezbatere să se concentreze asupra principiilor şi democraţiei, alţii mai pragatici, au redirecţionat cursul ei spre întrebări de genul:

- Unde vedeţi Georgia? Care este domeniul care o poate împinge înainte (spre integrarea europenă)?

- Răspuns: ECONOMIA - aici puteţi să faceţi mai multe, dar cu condiţia de a nu percepe acest lucru ca un sacrificiu. Reformele sunt dureroase, dar scopul lor nu este acela de a-l ucide pe cel care o implementează, ci de a-l ridica la un nou nivel de dezvoltare.

Georgia, ca şi Moldova de altfel, este destul de departe de Uniunea Europeană pentru că nu poate accepta anumite idei (drepturi, minorităţi, principii) pe care le consideră rele, iniţiind discursuri interminabile, fără a se concentra pe transformarea sectoarelor cheie ale vieţii sociale.

O să reproduc cu aproximaţie câteva dintre ideile expuse de invitaţii speciali ai dezbaterii:

- Nu pot fi acceptate în NATO şi UE state care nu şi-au schimbat tipul de guvernare (încă mai cochetează cu autoritarismul), politicile şi atitudinea. Dacă un asemenea stat va fi acceptat, atunci acea guvernare va rămâne la conducere pentru o perioadă indefinită, iar corupţia şi alte lacune nu vor putea fi înlăturate.

- Georgia este un stat ambiţios, care a făcut progrese importante. Acum aceeaşi Georgie trebuie să înţeleagă că trebuie să menţină aceeaşi viteză şi ambiţie pentru integrare europeană: nu pentru Bruxelles, ci pentru Tbilisi.

- Democraţia în primul rând!!! Fără democraţie şi sistem instituţional democratic este imposibil de atins integrarea. Nu există democraţie tradiţională în această ţară. Necesitatea creării unei societăţi ideale aduce cu sine multe provocări noi. Pentru statele ex-sovietice este obligatoriu să înţeleagă necesitatea asumării obligaţiilor internaţionale, să respecte şi să implementeze recomandările structurilor internaţionale spre care aspiră.

- Aspiraţia = Potenţial????????????

- UE ar fi înregistrat succese remarcabile dacă Ciprul turcesc şi-ar fi dorit să se reunească cu Ciprul grecesc - ar fi fost un precedent şi pentru alte state aspirante la integrare europeană, care se confruntă cu conflicte îngheţate. Motivaţia aici este foarte importantă (ceea ce oferi populaţiei transnistrene de exemplu)!!!

- Există tendinţa ca statele candidate să se plaseze în poziţia de victime, acuzându-i pe ceilalţi de adoptarea unui comportament selectiv incorect (cu referinţă aici la calitatea de state membre ale UE pentru România şi Bulgaria).

- Trebuie să acceptăm şi să ne aliem la cel mai bun tip de democraţie care există.

- Rusia nu doreşte şi nici nu ascunde acest fapt că nu îşi doreşte ca Georgia să devină membră a NATO sau a UE. Dar poate, oare, Rusia (care are destulă forţă) să oprească acest proces?????? (această întrebare este adresată georgienilor pentru a le testat dorinţa de integrare europeană)

- Cât de dependentă este Georgia de Rusia: economic, politic, energetic????

Jurnal de Bord ... ziua I

2011-05-27T21:59:00.000+03:00

Este prima zi a unei lungi şi frumoase călătorii (sper eu). Destinaţia: Caucaz - zona pe care trebuie să o explorăm cât mai bine şi să îi servim din bunătăţi publicului român. Misiune grea, dar care merită să depunem un efort intelectual maxim.

După cum era de aşteptat nu există un zbor direct Bucureşti - Tbilisi (primul oraş pe lista noastră), aşa că am aşteptat aproximativ cinci ore în aeroportul din Praga între zboruri. Plouă. Plouă nu nervos, ci încet şi mult, extrem de mult, eu fiind obişnuită cu ploile de după amiază din Bucureşti, care vin repede şi pleacă şi mai repede, cedând iarăşi loc soarelui, astfel încât să ne putem minuna de un apus curat şi limpede.

Desigur că îmi pare rău că nu am vizitat Praga, dar mi-am promis că o să revin aici, în altă calitate, cea de simplu vizitator. Până atunci încerc să mă bucur de mirosul de cafea de lângă mine, de mix-ul de jazz amestecat cu bossa nova, care îmi mângâie urechile şi de lumea care nu se grăbeşte, care are timp să savureze o carte.

Info Prut se lansează!

2011-05-19T09:41:00.001+03:00

Sâmbătă, 21 mai 2011, începând cu ora 20:00, la Clubul Ţaranului (Kiseleff, nr.3, intrarea Monetăriei) va avea loc lansarea publicaţiei de ştiri online Info Prut, în cadrul spectacolului aniversar cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate a Institutului Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate.

Iniţiativa demarării proiectului ,,Info Prut” aparţine unei echipe tinere de absolventi de studii superioare în domeniile sociologie şi ştiinţe politice şi este susţinută de Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate.

Info Prut este singura publicaţie online de ştiri, analize, opinii şi investigaţii din România care îşi propune să identifice şi să prezinte teme de actualitate referitoare la Republica Moldova.

Totodată, Info Prut vine cu intenţia reflectării unei imagini complete şi corecte asupra realităţii din Republica Moldova, în ansamblul ei de probleme sociale, politice, economice şi culturale.

Rubricile site-ului răspund aşteptărilor şi intereselor celor care conştientizează necesitatea familiarizării cu situaţia actuală a Republicii Moldova, precum şi ale celor deprinşi cu informarea zilnică asupra evenimentelor importante care au loc în partea stângă a Prutului.

Lansare studiu: “Republica Moldova în conştiinţa publică românească”

2011-05-12T19:15:00.000+03:00

Ieri vă anunţam că astăzi va avea loc lansarea studiului “Republica Moldova în conştiinţa publică românească”, realizat în cadrul programului Bridging Moldova al Fundaţiei Soros România, autorii acestuia fiind Cristian Ghinea, Istvan Horvath, Liliana Popescu şi Victoria Stoiciu.

Foto: Iulia Modiga, InfoPrut

De multe ori mi-am pus întrebarea: “Cine are nevoie mai mult de unire: România sau Republica Moldova?” Este o întrebare la care răspunsul se conturează destul de greoi, pentru că deşi afişăm o atotcunoaştere a realităţii reciproce, de fapt nu ne interesează prea mult prin ce procese trecem ca români, ca cetăţeni sau ca participanţi activi sau pasivi la evenimente de importanţă majoră pentru dezvoltarea societăţii ai cărei membri suntem. De mai mult timp am stabilit pentru noi că cei de dincolo de Prut sunt basarabeni, ruşi sau pur şi simplu moldoveni, dar pentru a nu stârni prea multe discuţii şi dezbateri preferăm să le spunem locuitori ai Republicii Moldova. Simplu, convenabil şi fără să ne creeze prea multă bătaie de cap.

Cine sunt locuitorii statului de dincolo de Prut? Sunt ca noi (români) sau ca ei (ruşi)? Îi vrem, ne vor? … Iată câteva întrebări aparent simple, dar deosebit de dificil de a le atribui şi un răspuns acceptabil dacă nu avem suficient curaj pentru unul onorabil.

Continuare InfoPrut

Noi sondaje în Rusia ... prognoze pentru alegerile din 2011 în Duma de Stat

2011-05-04T16:29:00.011+03:00

Centrul de Studiere a Opiniei Publice din Rusia (WCIOM) a făcut publice rezultatele unui nou sondaj de opinie, realizat la sfârşitul lunii aprilie 2011. După ce la sfârşitul lunii martie 2011 Centrul Levada prezentase o analiză, în care popularitatea lui Dmitrii Medvedev şi a lui Vladimir Putin atinsese cel mai mic nivel din ultimii ani, opinia publică rusă încerca să găsească răspunsuri potrivite ( ;) ) şi cauze plauzibile pentru a explica pe placul cetăţenilor această nouă stare a lucruilor, relativ nouă pentru un public care se obişnuise că 80% susţine actuala clasă politică.

Iată rezultatele sondajului de opinie publică realizat de WCIOM în perioada 23 - 24 aprilie 2011:

Sunt un pic surprinsă să constat o uşoară creştere a popularităţii instituţiei preşedintelui în comparaţie cu cea a premierului. Anterior nu observasem acest lucru, deşi urmăresc de ceva timp sondajele WCIOM. De asemenea, observ o creştere a aprecierii indicilor sociali, a economiei, politicii şi dezvoltării ţării, dar scade încrederea populaţiei în armată (surpriza sondajului..., pentru mine cel puţin) şi creşte cea în instanţele de judecată şi sindicate.

Mai jos vă prezint o prognoză pentru alegerile în Duma de Stat a Federaţiei Ruse, care vor fi organizate la sfârşitul anului 2011. Există posibilitatea ca partidul Rusia Unită (care deţine majoritate absolută în prezent) să nu mai întrunească majoritatea constituţională după alegerile din 2011. Creşte nesemnificativ numărul susţinătorilor Partidului Comunist al Federaţiei Ruse (cu aproximativ 1%), iar LDPR (partidul condus de Vladimir Jirinovskii) trece cu greu limita legală de 7%. Mai multe vedeţi în imaginea de mai jos, dar şi aici.

Democraţie în stil transnistrean

2011-05-03T15:35:00.000+03:00

Urmăresc mai mult sau mai puţin procesele politice care au loc în Transnistria şi când declar acest lucru nu fac referinţă doar la evenimentele care ţin nemijlocit de soluţionarea conflictului transnistrean. Atenţia se îndreaptă inclusiv spre acele acţiuni întreprinse de autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol, care au pretenţia construirii unui stat de drept, independent, suveran, unitar la nivel declarativ, dar care este gata să renunţe la aceste atribute oricând pentru a deveni parte componentă a Federaţiei Ruse.

RMN trece printr-o amplă reformă constituţională. Nu este o noutate aceste lucru. Procesul continuă de aproape doi ani, iar primele decizii au fost luate în acest sens în anul 2009, la câteva luni după „revoluţia twitter” de la Chişinău. Ideea de bază este construcţia unui stat „ideal”, cu sistem instituţional bine definit, cu democraţie la mare vedere, unde funcţionează separaţia puterilor în stat, unde aceste puteri interacţionează, dar nu se suprapun şi nu se supun decât binelui general, unde drepturile omului sunt „respectate”, unde vocea „poporului transnistrean” este auzită, unde voinţa politică este exprimată „liber”, unde minoritatea „nu” se impune în faţa majorităţii, unde echitatea e la ea acasă şi nu seamănă deloc cu cea din Republica Moldova – stat aproape eşuat, condus de politicieni incapabili, lipsită de mai bine de 650 de zile de lider, model de dezvoltare care trebuie să fie evitat pentru că există Federaţia Rusă, care este leagănul democraţiei mondiale, fără cusur existenţial, unde minorităţile etnice trăiesc în pace şi bună înţelegere:

„Acest proiect de lege a fost elaborat cu scopul de a armoniza Constituţia Republicii Moldoveneşti Nistrene cu Legea Supremă a Federaţiei Ruse cu luarea în calcul a necesităţii de a ordona şi de a optimiza sistemul de organe al puterii de stat al Republicii Moldoveneşti Nistrene cu scopul de a realiza cu maximă eficienţă funcţiile statului.” (Justificarea necesităţii adoptării Legii Constituţionale a Republicii Moldoveneşti Nistrene „Despre introducerea modificărilor şi completărilor în Constituţia Republicii Moldoveneşti Nistrene”)

Deci construim un stat de drept, suveran şi independent, dar declarăm imediat după ce apare iniţiativa legislativă că, de fapt, dacă obiectivul şi interesul naţional o cere putem să renunţăm la toate astea şi mai imediat, fiind gata să ne supunem legilor altui stat! Atunci nu înţeleg de ce se mai militează atât de mult pentru recunoaştere internaţională? De ce nu se spune direct „includeţi-ne şi pe noi, vă rugăm, în Rusia! Vă rugăm! Vă rugăm! Vă rugăm!” (asta ca să nu spun băgaţi-ne … )

De dragul spectacolului politic? Exact! Al unuia foarte „democratic”, unde „preşedintele” domneşte de două decenii.

Dar preşedintele atât de grijuliu cu propriul popor riscă să nu mai domnească pentru prea mult timp şi asta deoarece un anume Dmitrii Soin pune sub semnul întrebării conţinutul iniţiativei legislative, propunându-şi să scuture documentul prăfuit, care stă agăţat pe pagina oficială a Sovietului Suprem al RMN şi îl supune unei dezbateri publice! Totul ca într-un stat cu adevărat democrat, dar unde diferenţa o face scopul acestei vizibilităţi afişate.

Dmitrii Soin, deputat al Sovietului Suprem al RMN, supune dezbaterilor publice modificările, încercând să implice cât mai multă lume în această platformă artificială, nelăsându-i prea mult spaţiu de mişcare lui Smirnov, care se vede obligat să răspundă „democraţiei” cu democraţie.

Soin consultă ceilalţi lideri, Soin consultă societatea civilă, Soin apelează la mediul de afaceri, implicându-l altfel în afacerile interne ale „statului”, nu doar fiscal, Soin invită transnistrenii să se exprime. Soin devine periculos de vizibil … pentru Smirnov … . Soin propune ca Smirnov să-şi limiteze în perioada următoare domnia la două mandate.

Soin este inteligent şi pasează mingea în orgada poporului sub forma unei platforme consultative publice, cu pretextul că vrea să audă vocea lumii, oferindu-i instrumente cu adevărat progresive. Smirnov se supune voinţei lui Soin şi acceptă jocul de-a Constituţia, dar deja după alte reguli … .

Pentru InfoPrut

Branza, Cahul - aprilie 2011

2011-05-01T20:46:00.010+03:00

Şi Dumnezeu are nevoie de îngeri...

2011-04-09T13:50:00.011+03:00

Cam greu să scrii despre oameni care nu mai sunt printre noi... . Şi mai greu este să scrii despre oameni pe care nu i-ai cunoscut personal, dar care mai mult sau mai puţin ţi-au marcat existenţa prin simpla lor prezenţă în locurile în care şi tu ai fost cândva... .

Nu ştiu dacă l-am cunoscut cu adevărat... . Nici nu am avut asemenea pretenţii... . A fost mai mult o tovărăşie online, între blogheri. El îmi citea blogul, iar eu eram o ignorantă: eu nu-l citeam pe al lui, nici nu ştiam că scrie până în clipa în care mi-a lăsat un comentariu. Atunci mi-am amintit de existenţa lui, deşi îl văzusem în aprilie 2009, iar mai apoi la o conferinţă în luna mai 2009. Lumea virtuală ne-a oferit posibilitatea să mai schimbăm două, trei vorbe despre lucruri care dor, ştiute doar de cei care locuiau dincolo de Prut.

Nu încerc să-i aduc elogii prin această postare, nu încerc să-l idealizez, nu cred că şi-ar fi dorit aşa ceva... . Avea alte preocupări, mai importante decât propria persoană: ceilalţi români de dincolo de Prut erau prioritatea lui cotidiană.

Nu i-am reţinut faţa din prima. I-am studiat poza după ce a plecat dintre noi. În schimb nu o să uit niciodată vocea lui. De fapt ar trebui să spun că mai întâi am cunoscut vocea acestui tânăr şi doar mai apoi şi posesorul acesteia.

Era aprilie. 7 aprilie 2009. În faţă la TNB se adunase multă lume, care dorea să îşi strige durerea în acele zile. Era o durere surdă, mută, care te ghida în fiecare seară spre Borna de la km 0. Era poate pentru prima dată după mult timp cât urlatul furiei nu mai era condamnat de gloată... .

Eram însoţită de câţiva colegi de la doctorat. Stăteam tăcuţi şi observam cum se mişcă mulţimea spre trepte. Rând pe rând se auzeau de la microfon tineri care îşi susţineau semenii de la Chişinău. La un moment dat l-am auzit pe el. Avea o voce puternică, o voce care adună în jurul ei oameni, o voce care impune respect, o voce care te motivează să ţii capul sus. Bun orator, am spus eu atunci. Bun viitor politician, a spus unul dintre colegii mei... .

Nu a ajuns nici una, nici alta. Dumnezeu a avut nevoie de încă un înger şi l-a luat de lângă noi ... .

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Andrei Savciuc... .

Sâmbătă, 09 aprilie 2011, în faţa Căminului B1, SNSPA, a fost dezvelită placa comemorativă în cinstrea celui care a fost Andrei Savciuc, student SNSPA, lider, promotor al românismului... .

Transnistria şi pretenţiile de “stat civilizat şi dezvoltat”

2011-04-08T14:04:00.002+03:00

De aproape doi ani autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol fac demersuri pentru modificarea Constituţiei nerecunoscutei republici moldoveneşti nistrene. Oficial este reformare, neoficial este apropierea conţinutului actului legislativ nistrean de cel al Federaţiei Ruse. La un moment dat chiar am asistat la uimirea afişată de Kremlin faţă de o asemenea îndârjire din partea lui Igor Smirnov de a se apropia cât mai mult de Rusia, dar punând anumite condiţii. Principala dintre ele era formulată în felul următor: noi ne apropiem de voi, de fapt puteţi să ne luaţi la pachet, dar nu pe toţi …. pe mine mai puţin, căci eu vreau să rămân veşnic preşedintele RMN.

În limbajul nostru aceste lucru însemna că Smirnov este gata să facă comerţ cu voinţa politică a “poporului”, mai puţin cu a sa, pentru că nu va permite ca textul noiii Constituţii să reglementeze numărul de mandate prezidenţiale pe care le poate deţine una şi aceeaşi persoană, cu referire aici la propria situaţie, destul de fragilă… .

În acest context, cel al extinderii temporale a reformei constituţionale din Transnistria, Dmitrii Soin, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă şi Afaceri Internaţionale a Sovietului Suprem al nerecunoscutei republici nistre făcea pe 06 aprilie 2011 un comentariu destul de interesant. Fiţi atenţi:

“Sovietul orăşănesc al unuia dintre cele mai importante centre industriale din oraşul Râbniţa a susţinut ideea necesităţii limitării numărului de mandate prezidenţiale pe care le poate deţine o singură persoană. Acest lucru vorbeşte despre faptul că noi ne mişcăm pe calea modernizării şi democratizării Transnistriei. Această normă există practic în fiecare Constituţie a unui stat civilizat şi dezvoltat. Limitarea dreptului de a se afla la conducerea unui stat a uneia şi aceleiaşi persoane va conduce la preîntâmpinarea declinului societăţii, va reduce rata corupţiei, va crea o perspectivă pentru creşterea şi evoluţia altor politicieni şi a altor forţe politice. Acesta este motorul în domeniul social, dar şi în cel economic. Nu trebuie să fie creată situaţia prin care obţinem un preşedinte pe viaţă, oricum nu ar fi acest om: talentat, curajos, onest şi corect. Anii de guvernare deseori deseori influenţează negativ personalitatea, trezind în conştiinţa acesteia elemente precum exclusivitate, infailibilitate, dorinţă de a domina în toate sferele de stat şi ale societăţii. Schimbul conducătorilor – este o idee foarte veche, care stă la baza tuturor democraţiilor occidentale. Dacă vom compara nivelul nostru de trai cu cel al europenilor, al americanilor, atunci ne va fi clar că o asemenea atitudine are sens. Nu putem găsi exemple în care un stat european, excepţie făcând aici perioada dictaturilor, sau în SUA să se fi aflat în fruntea statului o singură persoană mai mult de 20, 30 de ani. În schimb asemenea tendinţe se pot observa în state cu o economie săracă şi regimuri totalitare.”

Aşadar, pretenţiile celor care se află la conducerea republicii nistrene cresc în intensitate. Pentru ei probabil nici Rusia nu mai este un model … deşi Vladimir Putin a avut două mandate, cam nu prea seamană a democraţie ceea ce se votează cu aproximativ 80% din voturile liber exprimate. În plus, cam şubredă guvernarea lui Smirnov … mă tem că nici susţinerea financiară din partea Rusiei, reluată recent de către autorităţile de la Moscova, nu-l va putea ajuta să se menţină acolo … în frunte … .

Dacă până şi separatiştii recunosc drept model democraţia americană, atunci…

Interesant: dacă transnistrenii ar fi mers pe modelul constituţional american, cum ar fi reacţionat Casa Albă? Tot uimită?

Pentru InfoPrut

“Există politică, există pragmatism, dar există şi Constituţie …”

2011-04-08T10:57:00.001+03:00

Pe 07 aprilie 2011, Fundaţia Europeană Titulescu a găzduit conferinţa cu tema “Dubla cetăţenie. Reglementări în legislaţiile naţionale şi în dreptul internaţional. Realităţi şi speculaţii,” la care au participat membrii Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România, dar şi Titus Corlăţean, Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României, care s-a întors recent dintr-o vizită de lucru, efectuată la Budapesta, la invitaţia Comisiei pentru Politică Externă a legislativului maghiar.

Deşi dezbaterea s-a dorit a fi una concentrată mai ales pe partea academică, cu argumente juridice, având la bază legislaţia internaţională şi naţională, participanţii la eveniment au recunoscut că iniţierea unui dialog pe un subiect atât de sensibil nu poate să elimine disputele politice, invocând aici diferitele interese pe care le au participanţii la viaţa politică.

Dubla cetăţenie poate fi privită prin prisma mai multor dimensiuni, inclusiv economică. În contextul actual al globalizării dubla sau multipla cetăţenie este văzută mai mult ca un concept economic, pentru că ea ţine de migraţie, amploarea fenomenului ducânt la necesitatea de a elabora un set de norme internaţionale, care să reglementeze domeniul.

Discursurile invitaţilor au coincis la un moment dat, aceştia recunoscând pe rând că subiectul dezbaterii este unul mult prea important pentru România, ca guvernarea de la Bucureşti să treacă cu vederea declaraţiile oficialilor statului vecin. Problema dublei cetăţenii pentru România nu mai poate fi categorisită drept economică sau socială, ea implică şi noţiunea de teritoriu: statul maghiar revendică o parte din teritoriul românesc prin adoptarea unei legislaţii care încurajează atribuirea cetăţeniei Ungariei locuitorilor din Transilvania şi prin susţinerea autonomiei acestei regiuni.

Titus Corlăţean a ţinut să explice de ce discursul său de la Budapesta de acum două zile a fost unul rigid: “Problema dublei cetăţenii este o dezbatere necesară pentru că ea conţine dimensiunea politică. Era nevoie de o reacţie de demnitate naţională. Chestiunea dublei cetăţenii a fost resuscitată anul trecut pe 04 iunie 2010, – aniversarea Tratatului de la Trianon, – care a fost consemnată prin adoptarea Legii Unităţii Maghiare, iar mai târziu fiind adoptată şi Legea cetăţeniei maghiare.”

Şi presa rusă acordase spaţiu acestui subiect, citându-l pe acelaşi oficial român. Agenţia Informaţională REGNUM scria: “Bucureştiul a solicitat înţelepciune politică şi reţinere în a mai recurge la declaraţii publice care să susţină concepte care încalcă atributele de suveranitate ale statului român.”

Titus Corlăţean să mai întreabă şi de ce nu a existat nicio reacţie instituţională, niciun fel de comentariu din partea autorităţilor române vis-a-vis de declaraţiile unor politicieni maghiari, care au consemnat ziua naţională a Ungariei prin discursuri care atentau direct la suveranitatea şi integritatea României?

“Există politică, există pragmatism, dar există şi Constituţia României! Ministerul Afacerilor Externe al României nu mai există din acest punct de vedere, iar guvernul României nu prea a mai existat în ultima perioadă şi nu prea a mai luat o poziţie pe acest subiect.”

În plus partea maghiară încearcă să îşi minimizeze gravitatea discursului nu doar prin încercarea de a găsi similitudini între conţinutul legii cetăţeniei româneşti şi a celei pentru cetăţenie maghiară, ci mai ales prin compararea unor situaţii politice, invocând aici “oferta generoasă” a Bucureştiului pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Oficialul român a declarat atât la Budapesta, cât şi în cadrul conferinţei de la Fundaţia Europeană Titulescu că nu există similitudini între cele două acte normative: legislaţia română nu prevede acordarea cetăţeniei statului român în baza unui fundament etnic în calitate de argument. Statul român acordă redobândirea cetăţeniei tuturor celor care au fost cetăţeni români, fără a ţine cont de etnie. Orice persoană poate depune cerere de redobândire a cetăţeniei române (până la ruda de gradul III), dacă aceasta i-a fost retrasă în condiţii neimputabile. Or, în cazul cetăţenilor de dincolo de Prut anume acest lucru s-a şi întâmplat. Un alt argument în favoarea existenţei unei diferenţe majore între cele două acte normative îl găsim în articolul 63 al Tratatului de la Trianon, care nu permite părţii maghiare să invoce caracterul reparatoriu.

Ambasadorul Ioan Anghel a ţinut să completeze acest aspect al problemei din punct de vedere juridic: “Tratatul de la Trianon este încă un tratat în vigoare!”

Dubla cetăţenie ar avea menirea de a întări legătura cu diaspora, fie din interes politic, fie pentru a-i include pe reprezentanţii acesteia într-un plan naţional. În cazul Ungariei scopurile sunt doar politice. Prin formularea atât de clară a unor pretenţii teritoriale autorităţile de la Budapesta nu fac altceva decât să ignore apartenenţa la documentele europene pe care le-au semnat, au concluzionat participanţii la dezbatere.

Imagine: Iulia Modiga, InfoPrut

Pentru InfoPrut

Şi, totuşi: reciclarea sau distrugerea armelor din Transnistria?

2011-03-30T15:43:00.003+03:00

Cu toţii ştiam că Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova urma să efectueze o vizită de lucru la Moscova în perioada 28 – 29 martie 2011, dar, oare, şi-a imaginat careva dintre noi că va avea o agendă atât de încărcată, iar presa rusă va acorda atâta atenţie evenimentului, încât să curgă ştirile una după alta la distanţă temporală minimă între ele?

Foto: Ziare.com

Eu am rămas impresionată! Doar RIA Novosti a postat vreo cinci în mai puţin de o oră!

Probabil m-aş fi limitat doar la traducerea acestor ştiri sau la o simplă sintetizare, dar mi-a atras atenţia un cuvânt, care în limba rusă are mai multe semnificaţii. Este vorba despre „utilizaţia”. În traducere mot a mot are sensul de „utilizare, folosire, întrebuinţare”, dar presa română l-a tradus cu sensul de „reciclare”.

Acesta este articolul cu pricina, conţinutul căruia a condus la apariţia aceastei confuzii şi ne-a motivat în acelaşi timp să insistăm asupra subiectului: „Lavrov: Rusia este gata să-şi retragă muniţiile din Transnistria pentru a le distruge pe teritoriul său.”

La început am crezut că este doar o eroare care se creează în creierul meu, dar am continuat cercetarea şi consultând câteva dicţionare explicative ruse online, am reuşit să percep că Serghei Lavrov, ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse i-a valorificat utilitatea.

Iată ce spune dicţionarul explicativ:

- Utilizaţia, utilizirovati – a utiliza, a întrebuinţa cu folos, a prelucra, etc., prin deducţie, deci, şi a recicla;

- УТИЛИЗИРОВАТЬ, -рую, -руешь; -а-нный; сое. и несов., что. Употребить(-ре-блять) с пользой (перерабатывая, используя каким-н. образом). У. отходыпроизводства. II сущ утилизация, -и, ж. II прш. утилизационный, -ая, -ое. (Толковый словарь под ред. C. И. Ожегова и Н.Ю.Шведовой)

De aici şi traducerea în limba română “Rusia este interesată de reciclarea cât mai rapidă a armamentului din Transnistria pe teritoriul său, a declarat astăzi ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, transmite RIA Novosti.”

În continuare, articolul din Adevărul insistă asupra altor termeni şi anume pe “lichidarea” şi “distrugerea” armamentului rusesc, care se află pe teritoriul Transnistriei:

“O parte mare din muniţiile de acolo au fost lichidate pe loc, dar este imposibilă distrugerea întregului arsenal, a declarat Lavrov, după încheierea negocierilor cu Iurie Leancă.”

În articolul original, Lavrov insistă în continuare pe “utilizirovati” şi nu pe distrugere: „... огромное количество очень опасных вещей, много из того, что там есть уже было утилизировано на месте, но все утилизировать невозможно", - отметил Лавров по итогам переговоров с молдавским коллегой Юрием Лянкэ.”

O parte din armamentul care se afla în dotarea armatei a 14-ea ruseşti, care se află pe teritoriul Transnistriei, a fost distrus, dar nu prelucrat sau cel puţin aceasta este varianta oficială... .

Nu am mari pretenţii de cunoscătoare a limbii ruse, dar vreau să înţeleg în calitate de cetăţean al Republicii Moldova, ce se va întâmpla cu acest armament? Va fi el reciclat sau distrus pe teritoriul Rusiei sau pe cel al Moldovei, cine va suporta cheltuielile şi ce implicaţii ecologice va avea procesul? Dacă va fi reciclat şi nu distrus, atunci pentru ce vor fi folosite piesele sau rebuturile care vor rezulta în urma acţiunii? Şi dacă transnistrenii nu vor permite retragerea armamentului, ruşii în continuare se vor lăsa intimidaţi şi vor susţine financiar şi militar o administraţie nerecunoscută? Nu sunt costurile prea mari? Dacă funcţionează în Transnistria, adică pe teritoriul Republicii Moldova, atunci de ce să nu funcţioneze un regim separatist sau chiar mai multe şi pe teritoriul Rusiei? Multe subiecte ale federaţiei tânjesc după recunoaştere, autonomie sau chiar independenţă... .

Probabil îmi creez eu probleme artificiale, dar nu puteam să trec cu vederea necesitatea traducerii cu precizie a unor termeni de specialitate. Bănuiesc, totuşi, că Lavrov a dorit să spună distrugere şi nu reciclare şi dacă e a doua variantă, atunci de ce vorbeşte la final despre evacuare? Evacuarea nu implică neapărat şi distrugere sau, iarăşi, mă pierd în termeni?

În cadrul briefingului de presă susţinut de către cei doi oficiali, Serghei Lavrov şi Iurie Leancă, ambii au confirmat necesitatea reluării formatului de negociere „5+2” pentru soluţionarea paşnică şi corectă a conflictului transnistrean, dar după o lungă înşiruire a ceea ce s-a „realizat” în ultima perioadă în această direcţie şi explicarea calităţilor şi virtuţilor pe care le are Federaţia Rusă în calitate de stat-garant şi stat-mediator (excludem aici şi stat ocupant, căci oficial nu ne permitem să spunem chiar atât de mult lucrurilor pe nume, nu se obişnuieşte în diplomaţia contemporană, care a devenit o calitate cotidiană a noastră) diplomatul rus şi a reuşit să precizeze la care Paşte al Cailor vor fi reluate aceste negocieri..., iar la finalul răspunsului său ne relatează cu amabilitate că „... rolul principal în negocieri îl au Chişinăul şi Tiraspolul.” Şi Joe Biden a spus acelaşi lucru, diferenţa constă în calitatea implicării acestor actori în cadrul diferendului, cine şi cât are de pierdut, dar mai ales ce are de pierdut. În plus, Chişinăul şi Tiraspolul sunt părţi ale conflictului, nicidecum egale, deci şi tratamentul trebuie să fie corespunzător şi nicidecum să defavorizeze un actor statal recunoscut. Putem să vorbim de egalitate în acest context? Desigur, lucrurile pe care le înşirui aici nu sunt necunoscute, dar ele trebuie amintite mereu, ca să înţeleagă şi ceilalţi „parteneri” care „colaborează fructuos” în depăşirea acestui tip de diferend.

Tot Lavrov este cel care a amintit de necesitatea acordării unui statut special Transnistriei în componenţa Republicii Moldova. Aici gândurile mă direcţionează către documentul semnat de Dmitrii Medvedev şi Victor Ianucovici în luna mai 2010 cu privire la rezolvarea conflictului transnistrean şi nicidecum la Memorandumul Meseberg, care a tot fost amintit în cadrul briefingului de presă, deşi şi aici am observat o tendinţă de a oferi plus-valoare actului ruso-german, de creare a unui comitet special, care ar putea fi capabil să contribuie la soluţionarea diferendelor din spaţiul ex-sovietic. Ministrul rus de externe a încercat să multiplice ambiţia regională a acestui instrument, declarând că modelul care va fi propus de Comitetul format din Rusia şi Uniunea Europeană cu siguranţă va contribui şi la rezolvarea unor conflictelor din orientul apropiat. Deci avem pretenţii că îi putem ajuta pe alţii să-şi rezolve problemele, fără a încerca să le rezolvăm pe ale noastre? Nu este prea „nobilă” intenţia chiar şi pentru Federaţia Rusă?

Este interesantă afirmaţia în contextul în care Comitetul Rusia – Uniunea Europeană nu prea pare să funcţioneze, deşi în curând se va împlini un an de la semnarea Memorandumului Meseberg... .

Aşadar, a fost Iurie Leancă la Moscova şi cam atât.

Pentru InfoPrut

Chiar si atunci cand guvernul propune un lucru inteligent, acolo jos nimeni nu mai crede...

2011-03-19T17:12:00.005+02:00

Am urmărit online vizita vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Joe Biden, şi am observat mai multe lucruri pe care nu m-am grăbit să le notez pe hârtie din cauza volumului mare de idei, fraze şi observaţii pescuite cu ochiul din presă şi reţele sociale, dar şi din cauza letargiei intelectuale în care m-am pomenit la începutul lunii martie. Am aşteptat să văd cum bolborosesc pe sub nas ruşii, am aşteptat să văd cum se zvârcolesc transnistrenii, am aşteptat să văd cât va dura aprecierea procesului de astupare a gropilor din Chişinău… .

Dimineaţa în care vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii păşea ferm pe covorul roşu în aeroportul din Chişinău, începuse la moldoveni cu lamentări de genul: că nu suntem băgaţi în seamă, că suntem prea băgaţi în seamă, că nu ne onorează nimeni cu prezenţa capitala, că ne onorează prea mulţi oficiali de rang înalt cu prezenţa, că guvernul nu lucrează, că guvernul lucrează prea mult, că nu investim îndeajuns în promovarea unei imagini pozitive în exterior, că avem cheltuieli prea mari şi tot aşa. Văicăreli politice şi of-uri post- şi pre-electorale… .

Nu ştiu cum voi, dar eu mă tot întreb, dacă Joe Biden ar fi vizitat Tbilisi, spre exemplu, georgienii s-ar fi plans la fel de mult? Eu una nu prea cred… .

Să revenim, însă, la evenimentul, tratat ca o binecuvântare de membrii AIE şi ca un blestem de cetăţeanul de rând, complexat de sărăcia-i lucie, care nu mai are niciun dram de încredere în cel căruia i-a oferit de ne-bună voie şi silit de circumstanţe să aleagă mai puţin rău din mai puţin periculos. Nu avem dreptul să ne judecăm concetăţenii. Trăim de la alegeri până la alegeri, fără să avem parte de prea multe explicaţii, fără să le cerem, fără să ne impunem, fără să întrebăm de ce e bine că a venit Biden la Chişinău. Ştim una şi bună: şineva a sî plăteascî factura şi mătincî aşel şineva tot eu a sî şiu! Aşa cî mai ghini stăte acasî Biden!. Dumnezeu a sî ni pedepsascî cî am făcut conţert în zi de post … .

Pe el, pe cetăţeanul important doar în ziua alegerii, nu-l interesează semnalele emise de gura americanului. A contat prea puţin că Joe Biden a vorbit despre libertate, a contat prea puţin că în sfârşit cineva nu mai bagă o rezoluţie Moldovei pentru încălcarea drepturilor omului, atunci când ni se adresează, a contat prea puţin că cineva aprecia gestul nostru ruşinat de a afla adevărul, a contat prea puţin că cineva ne consideră parte a Europei şi nu parte a perimetrului acesteia. Putea să vină şi nici să nu se adreseze mulţimii, putea să plece şi fără să ne mintă că Natalie Portman are origini “moldoveneşti”. Putea să-şi ia lada cu sticle cu vin alese şi să plece fără să ne bată peste umăr în semn de susţinere. Au mai făcut-o şi alţii. Probabil aşa ne-am fi simţit mai comod. Nu suntem obişnuiţi cu băgatul în seama, cu vorba bună. La noi cel mai bine funcţionează sintagma: bei svoih ştob ciujîe boialisi! Şi uite aşa ne-am obişnuit să fim biciuţi şi mânaţi în direcţii greşite, încât atunci când cineva ne spune că avem ochi frumoşi, care trebuie arătaţi lumii, noi ne lungim şi mai mult genele, acoperindu-ne nu doar ochii, ci şi gura cu ele.

Acum l-aş întreba pe concetăţeanul meu dacă a înţeles că semnalele emise prin vocea americanului încurajau oficialii europeni să fie şi în continuare cu ochii pe elevul silitor al Parteneriatului Estic (bănuiesc că aici mulţi dintre noi nici nu ar întreba ce e aia Parteneriat Estic, chiar dacă nu ar şti, şi asta deoarece nouă nu ne place să fim numiţi proşti, atunci când, de fapt, suntem doar ignoranţi), a înţeles, oare, că cineva vroia să ne trezească din nostalgia trecutului (minciuna e dulce, iar noi am avut un trecut comunist foarte dulce) şi ne spunea că singura noastră şansă de a trăi mai bine este prin depunerea unui efort maxim în reformare a economiei, de unde vom primi resursele necesare pentru a ne susţine proiectele politice, a înţeles el, oare, că suntem parte a unei regiuni mult prea importante şi pentru care se dă o luptă crâncenă, a înţeles el, oare, că ucrainenii ne invidiază şi e posibil să ne urmeze vectorul de integrare europeană, numai să nu ne lase să beneficiem singuri de avantajele calităţii de stat membru al Uniunii Europene, am înţeles noi oare că “faceţi ca Georgia, nu ca Ucraina” a fost mesajul subliminal al discursului (georgienii şi-au asimilat mult mai eficient lecţia de democratizare şi chiar dacă există disensiuni interne; sunt de părere că la Tbilisi lupta dintre opoziţie şi guvernare este mult mai sănătoasă decât la Kiev sau la Chişinău), a înţeles el, oare, că vinul Abhaz nu e bine primit de Rospotrebnadzor şi nu gel Georgian, a înţeles el, oare, că este momentul cel mai potrivit să se trezească şi să acţioneze în interes propriu, a înţeles el, oare, că vizibilitatea pe care ne-a oferit-o această vizită trebuie valorificată în cel mai scurt timp, a înţeles el, oare, că lamentarea noastră pe chestii minore gen gropi şi ceai lucrează împotriva noastră, a înţeles el, oare, că nu are încredere în politician, dar îi dă votul său?

Mă tem că nu am înţeles nimic! Pentru noi responsabilizarea autorităţilor înseamnă doar să cerem de la cei care guvernează să ne spună din contul cui au fost astupate gropile de la aeroport până în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, fără a ne gândi că puteam să cerem astuparea acestora până dincolo de parcul Alunelul şi am mai înţeles că trebuie să ne intereseze “şini o plătit pintru ceai şi plăşinti?”

Pentru InfoPrut

Foto: Alexandru Musteaţă

Dilemele noiii politici externe ucrainene

2011-03-09T23:27:00.002+02:00

La începutul anului 2010 Ucraina şi-a ales un nou preşedinte şi o nouă guvernare care a înlocuit nu doar culoarea puterii de la Kiev, dar şi-a propus să schimbe o serie de paradigme şi să orienteze noua politică externă spre alţi vectori geopolitici. Deşi alegerea a fost făcută în direcţia Kremlinului, preşedintele în exerciţiu al Ucrainei, Victor Ianukovici, recunoaşte într-un interviu acordat pentru publicaţia franceză "Le Figaro" că există verigi slabe în relaţia dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, care pun în pericol noul parteneriat ruso-ucrainean, iar statul la conducerea căruia se află oscilează între Est şi Vest. Astfel, devine clar faptul că noua administraţie de la Kiev întâmpină dileme în ceea ce priveşte alegerea priorităţilor de politică externă, fiind înimposibilitatea de a-şi crea un algoritm propriu de raţionalizare a obiectivelor sale dimplomatice.

Varianta integrala o puteti gasi aici

Politica externă a Rusiei în contextul internaţional actual

2011-02-20T14:11:00.007+02:00

Joi, 17 februarie 2011, Casa Titulescu a găzduit conferinţa "Politica externă a Rusiei în contextul internaţional actual", invitat Aleksander Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Am observat că presa română a fost foarte activă la partea cu interpretarea limbajului diplomatic al ambasadorului în ceea ce priveşte relaţiile româno-ruse şi atitudinea Moscovei faţă de noile priorităţi europene ale politicii externe a Chişinăului. Referinţe cu privire la acest subiect găsiţi aici si aici.

Nu o să insist încă de la început asupra acestei părţi a discursului diplomatului rus şi asta deoarece domnia sa a avut un limbaj foarte reţinut, calculat, prin care a încercat să evite subiectele sensibile, eliminând posibilitatea de a i se pune întrebări provocatoare, limitându-se la a scoate în evidenţă lucruri déjà ştiute, care se regăsesc înscrise şi în documentele oficiale de politică externă emise de Kremlin şi cercetările elaborate de elita academică de la Moscova.

Aşadar, la capitolul priorităţi ale politicii externe ruse se vor regăsi şi pe agenda anului 2011 BRIC, OSCE, relaţia cu China, crearea unui sistem de securitate eurasiatică (fără a menţiona aici proiectul de creare a unei Noi Europe Unite – pe care am întâlnit-o adesea sub numele Europa – casă comună, amintită în raportul Clubului Valdai, apărut recent).

Deşi a recunoscut că Summit-ul OSCE de la Astana a suferit un eşec, Aleksander Ciurilin a confirmat faptul că acest for internaţional încă mai este important pentru partea rusă. În definitiv, este singurul instrument internaţional care nu este bun de nimic, dar care se bucură de popularitate printre statele ex-sovietice şi care una, două fac apel la instituţiile sale pentru a le rezolva sau media conflictele pe care le au.

Un altă structură de cooperare internaţională – BRIC – cooperarea din cadrul acestei formule crează vizibilitate şi anunţă prezenţă în afacerile internaţionale, deci potenţialul acesteia trebuie valorificat.

Partea rusă îşi pune semne de întrebare cu privire la modalitatea în care îi sunt tratate toate iniţiativele internaţionale regionale şi globale. Aleksander Ciurilin explică că Rusia nu îşi doreşte crearea unor organizaţii ostile, ci care să permită soluţionarea colectivă a problemelor. Prioritară este găsirea unor soluţii pentru probleme din domeniul securităţii, moştenite din perioada războiului rece şi aici nu se face referinţă doar la arme nucleare, pentru că cioburi ascuţite se mai găsesc în tot spaţiul ex-sovietic. Singurul lucru care deosebeşte Federaţia Rusă de partenerii săi sunt priorităţile, iar la acest capitol modernizarea completă a Rusiei trece pe primul plan, fără a se limita doar la factorul militar, incluzând cooperarea pe teme politice sensibile, care o dată scăpate de sub control pun sub semnul întrebării securitatea spaţiului euroatlantic. Ciurilin încearcă să convingă publicul că prezenţa Rusiei în spaţiul eurasiatic de securitate nu mai poate fi discutată, ci trebuie să fie acceptată.

Rusia nu grăbeşte pe nimeni să ofere un răspuns la propunerile înaintate de oficialii săi. Ea se transformă sub influenţa noilor realităţi regionale şi globale şi este dispusă să aştepte soluţii şi sugestii cu privire la modalitatea de rezolvare a problemelor cu care se confruntă mediul internaţional. Cea mai bună dovadă pentru susţinerea acestei teze, continuă Ciurilin, este semnarea Memorandumului Meseberg din 05 iunie 2010, semnat de către preşedintele rus Dmitrii Medvedev şi cancelarul german Angela Merkel. A trata Rusia cu suspiciune chiar şi după asemenea acţiuni de politică externă nu mai este actual, pentru că există deschidere la Moscova pentru depăşirea unor astfel de conflicte.

Tratamentul la care a fost supusă Federaţia Rusă a condus adesea la apariţia unor conflicte regionale, punând în pericol continuarea dialogului pentru stabilirea unui parteneriat strategic cu Alianţa Nord-Atlantică. Starea actuală a sistemului de relaţii internaţionale impun adoptarea unui caracter sincer şi direct al discuţiilor, pentru că există dorinţă de a continua un dialog cu NATO. Ideea creării unui sistem antirachetă a fost foarte mult discutată şi asta deoarece printre diplomaţi este foarte greu să găseşti optimişti, marea lor majoritate fiind pesimişti profesionişti din simplul motiv că sunt foarte bine informaţi. Revenind, însă, la sistemul antirachetă, Aleksander Ciurilin a ţinut să evidenţieze că acesta ar trebui să aibă la baza funcţionării sale principiul egalităţii, să utilizeze potenţialul existent déjà de o parte şi de cealaltă, să ţină cont de interesele celorlalte părţi participante şi să răspundă priorităţilor colective.

Motivele pentru care Rusia insistă atât de mult asupra necesităţii creării unor noi forumuri internaţionale şi asupra unor noi formule de cooperare sunt ameninţările care îi pun sub semnul întrebării securitatea: Koreea de Nord, Iran, Orientul Apropiat, Africa de Nord şi nu în ultimul rând terorismul.

Toate aceste probleme trebuie să fie soluţionate prin discuţii politice, la masa negocierilor. Există precedente internaţionale, aminteşte Ciurilin, prin care s-a încercat soluţionarea forţată a unui conflict, - Somalia, - iar rezultatul ignorării mecanismelor diplomatice este mocnirea acestui diferend mai bine de două decenii.

În ceea ce priveşte Koreea, ar trebui să se revină asupra mecanismelor adoptate încă pe 05 septembrie 2005 - Declaratia comună privind denuclearizarea Peninsulei Coreene. “Trebuie să gândim un mecanism de asigurare a păcii pentru Asia de Nord-Est, care va înlătura pericolele militare, iar coreenii trebuie să fie incluşi în acest mecanism,” a insistat Aleksander Ciurilin.

O altă problemă acută cu care se confruntă mediul internaţional este cea iraniană. Iranul şi iranienii, în special, au o datorie faţă de trecutul lor. Iranienii nu sunt uşor de speriat şi trebuie să fie convinşi de avantejele respectării angajamentelor internaţionale asumate. Dacă aceştia vor refuza şi în continuare să îndeplinească obligaţiile care reies din deciziile ONU votate în cadrul Consiliului de Securitate cu privire la Iran, atunci Rusia se vede pusă în situaţia de a insista asupra respectării acestor hotărâri:

“Există state care uită de documentele semnate anterior, ceea ce împiedică continuarea negocierilor şi duc la utilizarea unilateralismului ca metodă de luare a deciziilor.”

Probabil aceasta este printre puţinele lacune în discursul lui Ciurilin pe care publicul nu trebuia să le treacă cu vederea. A acuza pe cineva de unilateralism în acţiuni de politică externă când propria filozofie şi strategie de politică externă se bazează exclusiv pe asemenea principii (a se vedea aici Concepţia Naţională de Politică Externă a Federaţiei Ruse din anul 2008) este puţin alogică. I-aş fi reamintit aici oficialului rus că există documente care se referă direct la retragerea trupelor ruse din anumite teritorii din spaţiul ex-sovietic pe care Rusia nu şi le-a onorat, chiar dacă deciziile au fost luate în cadrul unor mecanisme multilaterale de luare a deciziilor: OSCE? 1999? Istanbul? Transnistria? Toate acestea nu îi spun nimic Domnului Ciurilin? Exemple mai sunt, dar pe mine nu ştiu de ce, dar m-a interesat în primul rând acest conflict regional, în care Federaţian Rusă este angajată în dublă calitate: stat garant şi stat ocupant. Diplomaţia nu înseamnă doar asumarea unui pesimism permanent, ci şi a unei ipocrizii politice, fără de care interesele naţionale şi obiectivele de politică externă nu pot fi atinse.

La final ţin să menţionez că aprecierea relaţiilor româno-ruse ca fiind aceleaşi: nu există progrese, dar bucură faptul că ele nu au degenerate, iar raporturile diplomatice sunt “ровные” (line), după cum s-a exprimat Ciurilin, lucru datorat aproape în exclusivitate apropierii de mentalitate între cele două state şi de aceea ele nu pot degenera într-o manieră categorică. Există domenii în care Rusia şi România, - pe care Moscova o tratează ca parte a Uniunii Europene, ar putea să coopereze, iar acestea se referă în primul rând la modernizarea tehnologică (realizările tehnologice româneşti fiind apreciate pozitiv de către ambasadorul rus) şi la cooperarea în domeniul energetic.

Astfel, am avut posibilitatea să asistăm la un discurs aproximativ pozitiv, prin care au fost punctuate principalele demersuri ale Moscovei în materie de politică externă în momentul de faţă. Dacă a spus ceva nou sau nu Aleksander Ciurilin, vă las să apreciaţi şi singuri.

Pentru InfoPrut

Plutim ....

2011-02-19T15:26:00.001+02:00

De ce MAE al RMN ameninţă SUA?

2011-02-16T21:32:00.001+02:00

Conţinutul raportului “Will Russia end Eastern Europe’s last frozen conflict?” elaborat de Comisia pentru Afaceri Externe a Senatului Statelor Unite ale Americi, făcut public pe 08 februarie 2011 de către Richard G. Lugar a iscat multe controverse în spaţiul ex-sovietic, în special la Tiraspol. Ministrul afacerilor externe al nerecunoscutei republici moldoveneşti nistrene, Vladimir Yastrebciak, a ameninţat factorii de decizie americani că vor fi pedepsiţi, – afirmaţia în cauză a stârnit indignare la Casa Albă. (Gpo.gov, Tiras.ru, Rosbalt.ru)

Pe data de 8 februarie 2011, Comitetul Afacerilor Externe al Statelor Unite ale Americii au prezentat un raport cu denumirea “Will Russia end Eastern Europe’s last frozen conflict?” După apariţia acestui document, oficialii transnistreni nu au ezitat să atace Casa Albă, pentru că aceasta se arată disponibilă să susţină mult mai activ eforturile depuse de către europeni pentru rezolvarea conflictului transnistrean, al cărui singur impediment spre soluţionare paşnică este prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Transnistriei, precum şi să încurajeze demersurile Republicii Moldova pentru integrarea în structurile euroatlantice. Vladimir Yastrebciak a declarat următoarele, citat de agenţia de presă Tiras.ru: “Reprezentanţii oficiali ai Statelor Unite nu îşi fac iluzii şi fantezii. Dar apare un senator oarecare, care este de părere că retragerea imediată a armatei ruse va conduce la rezolvarea conflictului. Formulările cinice, care sunt prezente în acest raport, necesită comentarii separate. Partea transnistreană, vă asigur, va formula întrebările necesare pentru partea americană. Sau Departamentul de Stat nu informează Senatul sau Departamentul de Stat informează Senatul într-o aşa manieră încât apar asemenea … pentru care mie nu îmi ajung formulări diplomatice pentru a caracteriza acest document.”

După evenimentele din aprilie 2009, privirile opiniei publice internaţionale au fost aţintite spre Republica Moldova şi revoluţia sa “Twitter”. Chiar dacă finalitatea evenimentelor nu a avut efectul schimbării imediate a guvernării comuniste cu una democrată, importanţa geopolitică a acestui stat est-european a crescut vizibil. Revoluţiile portocalii din spaţiul ex-sovietic se transformaseră dintr-un fenomen sporadic în unul permanent, ceea ce punea sub semnul întrebării stabilitatea frontierelor Uniunii Europene, dar şi atingerea intereselor şi obiectivelor geopolitice ale Federaţiei Ruse în spaţiul ex-sovietic. În plus, pentru conducerea de la Moscova, o degradare a evenimentelor ar fi putut avea efecte interne destul de grave, pentru că exista posibilitatea creşterii nivelului de interes pentru independenţă al unor popoare care sunt incluse în Federaţia Rusă în calitate de subiecte ale acesteia. Astfel, reacţia faţă de perpetuarea unor crize politice în statele care formează Vecinătatea Apropiată trebuia să fie promtă, fără, însă, a depăşi un anumit nivel de implicare în treburile interne ale unui stat, mai ales când memoria războiului ruso-georgian din luna august 2008 este încă cât se poate de vie.

În raportul prezentat de către senatorul republican Richard G. Lugar se menţionează că decizia de a susţine mai activ demersurile spre o integrare în structurile euroatlantice ale Republicii Moldova se datorează evenimentelor din aprilie 2009, când cetăţenii acestui stat au demonstrat că opţiunea pentru o guvernare orientată către vest este singura lor opţiune. Conflictul transnistrean este factorul care contribuie cel mai mult la amânarea atingerii obiectivelor politice de integrare europeană ale Moldovei.

În anul 2010, demersurile pentru integrare europeană şi pentru soluţionarea corectă a conflictului transnistrean ale autorităţilor de la Chişinău s-au bucurat de vizibilitate mărită în cancelariile europene. Cu toate acestea semnarea Memorandumului de la Meseberg din luna iunie 2010 de către cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitrii Medvedev, prin conţinutul căruia Transnistria trebuia să devină model pentru rezolvarea altor conflicte regionale îngheţate din spaţiul ex-sovietic, a reuşit să contribuie în manieră minimă la transpunerea problemei transnistrene cât mai sus pe agenda de politică externă a Europei. Franţa şi Germania au înaintat Federaţiei Ruse condiţii, impunându-i un anumit tip de negociere, – cea sub presiune, – pentru continuarea aprofundării dialogului UE – Rusia în domeniul securităţii, iar fără modernizare şi respectarea drepturilor omului acesta nu putea să dezvolte.

Germania, care deţinea mandatul oficial de negociere a acestui caz din partea Uniunii Europene avea, însă, propriile interese, la care nu putea să renunţe în condiţiile unei crize economice globale, dar şi a multor schimbări care au avut loc în sistemul de relaţii internaţionale. Raportul bilateral ruso-german nu a forţat nici una dintre cele două părţi să renunţe la beneficiile pe care le putea produce acest parteneriat. În schimbul unor avantaje economico-energetice, dar mai ales de vizibilitate politică la nivel de sistem regional, Berlinul a redus din duritatea dialogului cu Federaţia Rusă. Documentul trebuia sa ofere un spaţiu mai larg pentru negocierea stabilităţii frontierelor Uniunii Europene, iar tăcerea Casei Albe din vara anului 2010 nu făcea altceva decât să confirme susţinerea tacită a proiectelor şi vectorului de politică externă al comunităţii.

Nu putem să afirmăm cu tărie că elaborarea unui asemenea raport de către Casa Albă transformă Europa de Est înzonă de interes prioritar pentru politica externă americană. El este un semnal emis pentru liderii de la Kremlin, care insistă asupra refacerii influenţei geopoltiice în spaţiul ex-sovietic. Poate însemna în acelaşi timp şi o ofertă de reafiliere la valorile occidentale a Ucrainei, chiar dacă conţinutul acestuia pare să fie doar o extensie a Memorandumului de la Meseberg, doar că de origine americană. Dacă Moscova va ceda în privinţa Transnistriei, atunci Europa de Est nu va mai fi un joc cu sumă nulă pentru UE sau SUA. Cu toate acestea nu trebuie să se facă o confuzie gravă şi să se creadă că un raport de genul celui emis de Comisia pentru Afaceri Externe a Statelor Unite va contribui în manieră imediată la schimbarea statutului pe care îl deţin Casa Albă şi Bruxelles-ul în cadrul formatului de negociere. Este greu de crezut că Rusia va ceda atât de mult încât să accepte ca UE şi SUA să devină părţi în cadrul negocierilor, depăşind situaţia de observatori.

Este adevărat şi faptul că atitudinea afişată de Kremlin cu privire la depăşirea crizei politice de la Chişinău creează confuzii la Tiraspol. Liderii de la Moscova nu sunt capabili să influenţeze direcţia vectorului de politică externă a Republicii Moldova decât prin utilizarea restricţiilor sau embargoului la produse vinicole sau fructe şi legume – lucru care denotă o incapacitate a elitei de la Moscova de a gestiona afacerile externe în spaţiul ex-sovietic. Nici implicarea directă nu este recomandată, pentru că această criză s-ar putea transforma şi ar contribui foarte mult la perpetuarea “efectului domino” al revoluţiilor portocalii în statele fostei Uniuni Sovietice.

Discursurile oficiale ale autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol au un temei: acestea se tem că le este neglijat statutul de parte a negocierilor, care văd soluţia rezolvării conflictului transnistrean în recunoaşterea independenţei Transnistriei şi insistă asupra faptului că sunt pregătite de negocieri chiar şi în formatul “5+2”, dar rebeliunea internă împotriva lui Smirnov, condusă de partidul care formează majoritatea, – Obnovlenie, – sugerează că există breşe importante în tot sistemul instituţional al republicii nistrene, care ar putea fi utilizate de o elită diplomatică bine pregătită pentru procesul de negociere, ţinându-se cont, desigur, şi de circumstanţele şi modalitatea în care evoluează sistemul regional de securitate.

Agresivitatea autorităţilor de la Tiraspol poate fi un semnal că a sosit momentul să se insiste asupra reluării formatului de negocieri, iar contextul internaţional trebuie să fie valorificat într-o manieră responsabilă faţă de integritatea Republicii Moldova.

Pentru InfoPrut

Journal of East-European and Asian Studies - numarul 5

2011-02-15T13:31:00.004+02:00

Call for Papers

Journal of East European and Asian Studies

Place of publication: Bucharest, Romania

Type of publication: print and online

Publication date: April 2011

Published/Edited by: Center for East European and Asian Studies

Topics: The editors of the Journal of East European and Asian Studies (JEEAS) are encouraging contributions for the 5^th issue of JEEAS. The Journal welcomes manuscripts on all aspects of security affairs, international relations, regional studies, comparative politics, case studies in the fields of Political Science and International Politics, with strong theoretical and/or empirical emphasis, pertaining to the afore-mentioned region. Authors should not, however, limit themselves to the topics suggested here and may submit articles on other innovative issues and approaches. Manuscripts must be submitted in .doc and .pdf formats, typed single-spaced, Garamond font 13. If the manuscripts contain any tables, pictures, diagrams, etc., make sure and send them attached as .JPEG documents. All articles should be accompanied by a short abstract and a short professional CV of the author(s). Contributors may also submit miscellaneous article and/or book reviews. JEEAS does not accept materials that have been published elsewhere. For additional information regarding the submission guidelines, please see the Submission Guidelines section at www.jeeas.org.

Deadline: April 1, 2011.

Language: English.

Contact: Contributors are invited to submit a 500-word abstract outlining the argument and structure of the paper, along with the author’s CV. The final version of accepted articles must be submitted by April 1, 2011. The submitted works should be 5-8,000 words in length (references included). Submitted articles and reviews should be sent as Word (.doc) and PDF documents by email to:

E-mail: the articles should be sent to the following address: contact@cseea.ro

For other questions and information, please address your questions to the Editors:

Radu Alexandru Cucuta - radu.cucuta@cseea.ro

Simona Soare – simona.soare@cseea.ro

Internet: www.jeeas.org

Приглашаем Вас присылать статьи

Журнал Стран Восточной Европы и Азиатских Исследований (ЖСВЕАИ)

Место издания: Бухарест, Румыния

Тип публикации: в печатном и электронном виде

Дата публикации: апрель 2011

Издатель / Под редакцией: Центра Восточной Европы и Азиатских Исследований.

Темы: Редакция журнала "Восточной Европы и Азии (ЖСВЕАИ) поощряет присылание статей для 5-го выпуска ЖСВЕАИ. Журнал приветствует работы по всем аспектам безопасности, международных отношений, регионоведение, сравнительной политики, тематические исследования в области политологии и международной политики, с сильной теоретической и / или эмпирического внимания, относящихся к вышеупомянутым регионам. Авторы не должны, однако, ограничиваться на тех темах, предложенных здесь и могут представить свои статьи о других инновационных подходов к решению проблем. Рукописи должны быть представлены в формате .DOC и PDF форматах, набранные через один интервал, шрифт Гарамонд 13. Если рукописи содержат таблицы, рисунки, диаграммы и т.д., убедитесь, что их отправка прилагается в формате .JPEG документов. Все статьи должны сопровождаться кратким резюме и кратким профессиональным резюме автора(ов). Авторы могут представить разные статьи и / или книгу отзывов. ЖСВЕАИ не принимает материалы, которые были опубликованы в другом месте. Для дополнительной информации относительно предоставления руководящих принципов, пожалуйста, см. раздел Руководство по подаче на www.jeeas.org

Заявки принимаются до 1 апреля 2011.

Язык: английский.

Контакты: Заинтересованным сторонам предлагается представить аннотации в размере 500 слов, с изложением аргументов и структуру работы, наряду с резюме автора. Полная версия принятых статей должны быть представлены до 1 апреля 2011. Представляемые на конкурс работы должны иметь около 5-8,000 слов (ссылки прилагаются). Представленые статьи и обзоры должны быть направлены как WORD (. DOC) и PDF документы по электронной почте.

Электронная почта: статьи должны быть направлены по следующему адресу: contact@cseea.ro

Другие вопросы и заявки на дополнительную информацию, пожалуйста, присылайте редакции:

Раду Александру Кукутэ - radu.cucuta@cseea.ro

Симона Соаре - simona.soare@cseea.ro

Peisajele pitoreşti din Brânza

2011-02-14T17:31:00.004+02:00

Reportaj realizat de Jurnal TV

Matthew Rojansky: Moldova’s Strategic Relevance

2011-02-13T14:54:00.003+02:00

Articolul a apărut în luna septembrie 2010... . Este interesant să observăm dacă s-au schimbat priorităţile actorilor din regiune cu privire la evoluţia cursului politic al Republicii Moldova ... .

Sursa: Centrul Carnegie din Moscova

O las pe ea să scrie în locul meu ce simt ... muzica ...

2011-02-08T00:36:00.006+02:00

... uneori e atât de greu să scrii, încât este mult mai uşor să laşi notele muzicale să spună ceea ce sufletul nu îndrăzneşte ... .

Pentru acest blog o rubrică cu muzică este ceva nou, dar pentru umanitate este cel mai sincer mod de exprimare al emoţiilor ... . Sper să împărtăşesc odată cu muzica ceva mai mult din mine ... .

De ce "moldovenii" se grăbesc să devină români?

2011-02-04T16:52:00.002+02:00

Despre acordarea cetăţeniei române locuitorilor din Republica Moldova s-a tot scris în ultimul timp: mult, bine şi mai puţin bine, subiectiv şi obiectiv, argumentat şi neargumentat, cu pathos sau fără, atunci când trebuia şi chiar şi atunci când mai bine era dacă se tăcea. Cu toate acestea "acordarea de cetăţenii" continuă să fie un subiect care se bucură de o calitate extraordinară: este inepuizabil şi oferă apă la moară multor persoane avizate sau mai puţin avizate.

Nici eu nu l-am trecut cu vederea. Nu puteam. Eram implicată şi eu în acest proces de redobândire. Toţi cei patru bunici ai mei s-au născut români - un motiv destul de serios pentru a sfida lenea fizică şi a începe o luptă destul de complicată cu birocraţia deja consacrată pe ambele maluri ale Prutului. Confruntarea dintre sisteme, dintre persoane, dintre onestitate şi ipocrizie mi-a oferit posibilitatea unică de a asista la un spectacol extraordinar, în care au fost implicaţi sute de mii de actori, care de bună voie sau impuşi s-au angajat să joace pe scena unui teatru cu podeaua şubrezită de greutatea aceleiaşi birocraţii. Şi oriunde nu avea loc reprezentaţia, - Chişinău, Bucureşti, Bruxelles sau Moscova -, actorii păreau neobosiţi în a-şi juca rolul, dar mai ales în a-i oferi continuitate. Atunci când ne trebuie, toţi suntem români.

Săptămâna trecută am fost oraşul Cahul, capitala de sud a Republicii Moldova. Se juca acelaşi spectacol al cetăţeniilor şi pe care, impusă de circumstanţe plăcute mie, am fost să-l văd cinci zile la rând.

Multe mi-a mai fost dat să aud zilele trecute, vorba ceea: cine are urechi, să asculte... .

Un lucru am înţeles: locuitorii Republicii Moldova se grăbesc să devină români. Din varii motive şi nu neapărat ghidaţi de legământul sacru dintre cine au fost şi ce au mai rămas... .

Mare mi-a fost mirarea să aud doar cuvinte de laudă în adresa angajaţilor Consulatului General de la Cahul. Procesul de acordare a serviciilor consulare este foarte bine organizat, iar personalul bine instruit îţi va răspunde cu aceeaşi amabilitate ca şi la început, fără a arăta pic de oboseală în faţa clienţilor: "Românii se poartă atât de frumos cu noi...", se mira lumea. Incredibil: cei pe care îi numim fascişti, ţigani şi le atribuim diverse figuri de stil, nu ne mai plesnesc peste degete atunci când greşim şi nu ne scriem corect propriile nume şi prenume, nu mai folosesc nuiele, nu mai dau năvală, sunt domoli şi încearcă să ne convingă că suntem ca şi ei. Şi stăm şi ne crucim când vedem că cineva se poartă frumos cu noi, chiar mai mult decât atunci când suntem scuipaţi în faţă. Obişnuinţa o fi de vină?

În faţa Consulatului General de la Cahul se stă de pe la ora şase dimineaţa. Se stă pentru orice: întrebări, acte de stare civilă, vize, jurăminte, plăţi, permise de mic trafic la frontieră, depuneri cereri de redobândire a cetăţeniei. Motiv să fie, că de stat se stă şi de-i frig, şi de plouă, şi de bate vântul. Motiv şi chef de ceartă să fie, că are cine să stea în faţa sediului consulatului.

Pe la 8.30 se începe îmbulzeala. Nu sunt nici măcar o sută de persoane acolo, dar toţi se îmbulzesc, ca oile la strung (scuzaţi-mi expresia). Şi fusesem atenţionată că toţi cei care stau acolo sunt oameni ocupaţi şi se grăbesc atât de mult, încât la un moment dat pentru faptul că te-au călcat, te-au îmbrâncit, te-au înjurat sau te-au asociat regnului animal, numindu-te bou sau măgar, eşti singurul vinovat şi asta deoarece nu i-ai trimis un compliment sub formă de "porc" sau "scroafă" înapoi. Este problema ta că nu te mănâncă limba şi nu ai nevoie să ţi-o scarpini. Stai şi aşteaptă cuminte să-ţi vină rândul, că o să ajungi cândva, cumva, poate mâine sau chiar pomâine la ghişeu şi asta numai dacă mâine nu e sâmbătă, ca să nu fie nevoie să vii chiar răs-răs-poimâine.

Aştept câteva ore ca să depun un dosar. În stânga mea un copil de vreo şase ani se plictiseşte, aşteptându-şi mama care cu o zi înainte jurase credinţă Statului Român şi pentru care cetăţenia era biletul de plecare spre Irlanda, iar în dreapta un tânăr rus, trecut de douăzeci şi cinci de ani, care pretindea a fi student pe la nu ştiu ce facultate şi care se tot interesa, desigur în limba-i maternă, cât costă un intermediar care l-ar putea ajuta să obţină mai repede actele de stare civilă româneşti la Bucureşti. Se grăbea junele rus să plec cât mai repede în Europa. Era şofer de curse lungi şi acum că jurase credinţă României i se deschideau nenumărate oportunităţi şi spre Vest, nu doar spre Est. Evident că fiind locuitor al Republicii Moldova, dar deja şi cetăţean al României trebuie să-l îmbrăţişăm aşa cum este el, fără a ne durea capul de etnia lui.

Puţin mai încolo o domniţă care nu demult revenise din altă ţară europeană îşi depăna povestea: rusoaică din Cahul, căsătorită cu un turc, doreşte să-şi transcrie certificatul de căsătorie, dar tot îi cer diverse acte traduse din turcă în română. De data aceasta, însă, nu te enervezi că o rusoaică a primit cetăţenia şi asta deoarece vorbeşte limba română, fără să-i fie ruşine că face greşeli. Se împiedică limba în gură, dar nu se opreşte. Mai încearcă o dată şi de data aceasta reuşeşte să pronunţe corect. Nimeni nu o poate acuza de ipocrizie. Pe ea o îmbrăţişăm şi mai mult.

Revenim şi a doua zi să asistăm la continuarea spectacolului. Afară ger, de crapă bucăţile de gheaţă necurăţate sub presiunea uşoară a cizmei luctruite.

O doamnă mai băgăcioasă dă buzna pentru a doua oară şi doreşte să i se facă loc ca să intre în sediul consulatului. Este oprită de cei care aşteptând mai bine de trei ore nu reuşiseră să intre nici măcar o singură dată. Are forţă în ea! În doar câteva minute şi-a făcut căraruşă printre câţiva domni destul de forţoşi, care încercau să ajungă la conştiinţa ei făcând apel la cuvinte, iar mai apoi şi la înjurături. Le-a dăruit în schimb o mulţime de zâmbete după ce s-a văzut trecută de uşa de sticlă, fluturându-le în faţă biletul cu repartizarea la ghişeu pe care îl primise de la funcţionarul român.

Peste o zi avem onoarea să o întâlnim din nou. Tupeul nu-l lăsase acasă. Îl purta cu ea, precum preoţii îşi poartă crucile la gât. Se grăbea şi de această dată şi mi-a explicat că ei i se pare normal să treacă în faţa mea, chiar dacă eu ajunsesem înaintea ei. Cineva îşi amintise că o văzuse şi cu două zile în urmă, atunci când îşi făcuse rând printre cei cu ţurţuri la nas, dar cuminţi.

Îi explic într-o manieră calmă că nu e un exemplu prea demn de urmat pentru tinerii inculţi şi lipsiţi de bun simţ din ziua de azi, atenţionând-o că ar putea să cadă în groapa săpată chiar de ea în faţa propriilor progenituri. Ea îmi spune că toate acţiunile ei sunt perfect logice şi nu există nimic anormal în comportamentul ei şi nu ar trebui să ne mănânce limba şi să spunem noi, acelaşi tineret ingrat din ziua de azi, cum ar trebui să se comporte o persoană trecută de cincizeci de ani în societate.

Între timp cineva îşi amintise ceva mult mai grav decât toată tărășenia de mai sus. La început am crezut că este un banc cu gust amar, dar mai multe persoane prezente confirmaseră veridicitatea unei istorioarei vechi de două zile:

Un tânăr, cam de treizeci şi ceva de ani tot cu două zile înainte încerca disperat să îşi facă loc printre cei care se aşteptau să intre în consulat. Pe un ton deosebit de grav declarase că îi murise tatăl şi că trebuia să fie înmormântat în aceeași zi. Ajuns în faţa funcționarului îşi mai repetă o dată necazul. Domnul care repartiza lumea pe la ghişee îi spusese să plece acasă să-şi petreacă tatăl pe ultimul drum şi să revină a doua zi la Consulat să-şi depună dosarul pentru obținerea pașaportului:
- Mergeți acasă, nu mai staţi pe la cozi. Petreceți-l pe tatăl dvs. pe ultimul drum şi apoi reveniți. Noi vom fi tot aici.
- Ei, nu-i nimic, mai am câțiva frați, or avea ei grijă de tata! Dar nia pașaport îni trebui! Şi ca să demonstreze că e om serios scoate din buzunar o adeverință de la primărie prin care se confirma decesul tatălui acestuia, dar şi data fixată pentru ultimul drum.
Angajatul Consulatului înmărmurise şi abia reușise să scoată câteva cuvinte impresionat de logica celui care avea nevoie de pașaport românesc urgent.

Ne grăbim să plecăm, să revenim, să trăim, să uităm ce am fost ca să ne reamintim ce suntem, să redevenim români nu pentru că asta simţim, ci pentru că asta ne este util pentru plecat, revenit şi trăit.

Pentru InfoPrut

Unde-i logica jocului de-a calea ferata?

2011-01-18T21:14:00.006+02:00

Azi am vazut aceasta stire:

"Construcţia tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti a prejudiciat statul cu circa 21 de milioane de lei. Curtea de Conturi a constatat că lucrările au fost efectuate cu încălcări ale normelor de construcţii şi cu cheltuieli nejustificate.

Evaluatorii dau vina pe fosta conducere a Căilor Ferate, care, potrivit lor, nu a asigurat monitorizare eficientă şi verificarea execuţiei corecte a construcţiilor. Raportul Curţii de Conturi va fi expediat Centrului Anticorupţie. Lucrările la tronsonul de cale ferată „Cahul-Giurgiuleşti” au început în 2007 şi s-au încheiat în 2010. Cei 50 de kilometri de cale ferată au costat, estimativ, 800 de milioane de lei."

Sursa: Publika.md

Mai sus sunt poze facute de mine vara trecuta (2010), dupa ce a fost mutata calea ferata cu doi metri mai departe de malul Prutului. Digul de sustinere a malului a fost construit in anul 2010. Cineva si-a dat seama ca e posibil sa se prabuseasca cu tot cu cale ferata, daca nu va fi intarit si daca nivelul apei din rau va creste prea mult. Ca sa construiasca acest zid, a fost nevoie sa mute ecartamentul de cale ferata, la numai dupa doi ani de exploatare... .

Intrebarea este urmatoarea: nu se putea lucrul acesta face inca de la inceputul lucrarilor la calea ferata Giurgiulesti-Cahul? De ce mereu facem, ca mai apoi sa refacem? Cine pe cine a dorit sa amageasca si cine va raspunde pentru aceasta magarie?

Revista la PLIC - Apel pentru contribuții

2011-01-17T12:05:00.005+02:00

Am coborit in ‚subsol’ unde ne veti gasi din 2011, insa in continuare suntem in asteptarea contributiilor voastre! Pentru urmatorul numar am decis sa vorbim despre proza contemporana. Cum este influentata de viata socio-politica? Ce schimbari aduce ea? Care e cartea de proza contemporana pe care ati citit-o si ati simtit ca e o bucata din realitatea in care va aflati? Putem vorbi de o noua proza contemporana basarabeana? Intr-un sens mai larg va rugam sa ne spuneti in ce masura realitatea socio-politica influenteaza viata culturala? In ce raport se afla aceste doua fenomene? Pe linga un eventual raspuns la aceste intrebari, asteptam si creatiile literare si artistice.

In lipsa unei finantari revista va aparea intr-un numar de 50 deexemplare, insa PLIC-ul va servi in continuare drept o platforma de promovare a creatiei dumneavoastra, on-line si off-line. Tocmai de aceea va rugam sa ne trimiteti propunerile pina la data de 15 februarie 2011. Textele nu trebuie sa depaseasca 5.000 de caractere, iar propunerile artistice (imagini, fotografii, film, sunet/muzica, etc.) trebuie sa contina un scurt concept impreuna cu o lista a materialelor necesare realizarii lor. Atit textele cit si propunerile trebuie sa fie originale. Noi le vom analiza pina la data de 25 februarie 2011, dupa care autorii propunerilor selectate vor fi anuntati prin email. Propunerile pot fi transmise prin email la adresa: vladimir(a)oberliht.org.md

Revista la PLIC este cea mai noua publicatie culturala din RepublicaMoldova, o revista obiect cu un caracter interdisciplinar si experimental pronunţat, care işi propune sa reflecte si sa reuneasca tendintele artistice si literare ale tinerilor din Republica Moldova si Romania, dar si din alte regiuni. Revista la PLIC stimuleaza comunicarea intre diverse grupuri de creatori, dar si intre exponenti ai altor domenii, insistand pe rolul si importanta artei, in calitate de ingredient activ, intr-o societate multiculturala ce se confrunta cu provocarile unei lumi din ce in ce mai globalizate.

Revista la PLIC | Asociatia Oberliht

Gh. Asachi Str., 53/1, lit. “A”

Chişinau 2028, Republica Moldova

+ (373 22) 286317

email: vladimir(a)oberliht.org.md

http://plic.oberliht.com

http://oberliht.com

http://www.facebook.com/oberliht

Himerele trecutului încă vii...

2011-01-13T16:58:00.000+02:00

Ieri am avut onoarea să asist la o dezbatere interesantă despre Republica Moldova, organizată de New Europe College, Bucureşti. Cele două prezentări de bază în jurul cărora s-au desfăşurat dezbaterile ulterioare i-au avut drept autori pe Sergiu Musteaţă, vicepreşedintele Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova şi Octavian Ţîcu, şeful Catedrei Relaţii Internaţionale şi Politologie a Facultăţii de Istorie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM).

Cine a creat identitatea moldovenească şi cu ce scop? Sunt vinovaţi sau nu comuniştii? De ce Rusia este încă un big brother pentru locuitorii din Republica Moldova? Acestea sunt întrebări la care istoricii şi politologii caută răspunsuri şi pe care politicienii le împing undeva într-un timp şi spaţiu infinit. Multitudinea de interese politice nu permite utilizarea raţională a adevărului istoric.

Sergiu Musteaţă a prezentat o parte din rezultatele activităţii Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, menţionând că presiunea premergătoare campaniei electorale pentru alegerile legislative anticipate, care a dominat viaţa politică a Chişinăului în ultimul an a lăsat amprente şi asupra lucrărilor Comisiei mai sus menţionate, creată în urma emiterii decretului Nr. 168-V din 14 iunie 2010 de către fostul preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. Prima întrunire a Comisiei a avut loc pe 17 ianuarie 2010.

Publicarea raportului este preconizată pentru luna iunie 2011, structura acestuia fiind următoarea:

1. Regimul Partidului Unic.

2. Teroarea.

3. Politica naţională.

4. Economie şi societate

5. Rezistenţa antisovietică (mai ales în perioada anilor 50 – 60 ai secolului trecut).

6. Prăbuşirea

Adenda. Himerele trecutului sau politica memoriei.

Ultima şedinţă a Comisiei a avut loc pe 10 mai 2010. Prezentarea rezultatelor preliminare era preconizată pentru luna iunie 2010, însă evenimentul a fost amânat pentru o perioadă nelimitată, liderii politici preferând să-şi distenţeze formaţiunile politice de acest subiect sensibil. În aceeaşi perioadă presa rusă scria că ceea pentru ce balticii au avut nevoie de ani de zile, moldovenilor le-a reuşit în jumătate de an, calomniindu-i pe istoricii moldoveni că doar au schimbat datele ecuaţiei (numărul jertvelor), iar rezultatul final a fost acelaşi. La finalul prezentării sale, istoricul Sergiu Musteaţă a spus următorul lucru:

„Am avut comisie, avem raport, dar nu avem final ... .”

În cea de-a doua prezentare „The soviet „Homo Moldovanus”. Theory and Practices of the Soviet National and Social Engineering” Octavian Ţîcu a încercat să explice evoluţia fenomenului de transformare a românului în moldovean, explicând că acesta are la bază o multitudine de elemente ce definesc moldovenismul de tip sovietic ca expresie a revoluţiei mondiale. De fapt moldovenismul avea drept scop final crearea unei punţi către Balcani pentru conducerea comunistă de la Moscova.

Acelaşi Octavian Ţîcu a oferit şi câteva exemple de suprimare a originii latine a limbii române. Astfel un număr mare de cuvinte s-au trasformat de-a lungul secolului XX într-un mod „ştiinţific” după cum urmează:

- Română – franceză – moldovenească

- Accesibil – accessible – dostupnic

- Vicios – vicient – pocit, greşit

- Eclipsă – eclipse – întunecat (de soare)

- Interogatoriu – interogatoire – dopros

- Libertate – liberte – slobodă

- A forţa – force – a sîli

Cei care argumentează existenţa poporului moldovenesc îl apreciază drept un melanj dintre valahi şi slavii de est, rezultatul final al căruia a fost crearea la 1359 a statului Moldova. „Moldova a fost cea mai rusificată republică din fosta Uniune Sovietică, iar complexul moldoveanului apare din iluzia decăderii statutului acestuia, fiind în trecut parte a unei super-puteri (Uniunea Sovietică). România este un stat mult mai mic, deci nu oferă aceleaşi perspective,” susţine Octavian Ţîcu.

Pentru InfoPrut

Iarna în sat ...

2011-01-12T16:17:00.006+02:00

O datorie ...

2011-01-11T11:40:00.005+02:00

La sfârşitul anului trecut am promis cuiva ceva. Spun cuiva, pentru că nu ştiu cine acea persoană şi nici nu ştiu dacă ar trebui să mă intereseze cine este ea. Este un Anonim. Mi-a făcut nenumărate vizite pe blog, acuzându-mă de diferite chestii, indicându-mi, chiar ordonându-mi pe alocuri despre ce ar trebui să scriu şi mai ales cum ar trebui să scriu. Nu sunt superstiţioasă de felul meu, dar dacă tot nu am intrat în 2011 cu datorii financiare sau de alte feluri nu doresc să încep anul nou fără a-mi onora promisiunea.

Aşadar: Anonimilor li se dedică!

Când am deschis acest blog nu m-am gândit că voi avea foarte mulţi cititori. Ideea era să împărtăşesc ce simt şi ce gândesc eu despre anumite procese de politică internaţională cu prietenii mei. Omul care, oarecum, m-a păcălit şi m-a motivat să postez primul articol este Ovidiu Neagoe şi căruia îi mulţumesc pentru acest lucru. Blogul mi-a adus multe satisfacţii, la început emoţionale, iar ulterior şi profesionale. Ce-i drept am pierdut din sinceritate (după cum a spus Alraman). Evoluasem: de la personal la academic. Am fluidizat textele, le-am aerisit. Cele personale s-au rărit foarte mult între timp, deşi nu le-am exclus în întregime, tocmai din dorinţa de a nu amăgi pe nimeni cu ajutorul unei corectitudini afişate doar de dragul publicului.

Au fost momente în care mi-am dorit mulţi, mulţi vizitatori. Aş fi o ipocrită să nu recunosc acest lucru. Dar dorinţele se schimbă. Observasem că mulţi nu înseamnă neapărat şi calitate. De aceea am renunţat la comentariile pe alte bloguri. M-am limitat strict la a citi opinii originale, nu bloguri. Dacă aveam careva obiecţii puneam link-urile pe facebook cu un mic intro şi comentam cu prietenii şi colegii direct pe pagina de socializare.

După câteva luni de blogging, cu activitate intensă (minim 10 articole pe lună) mi-am stabilit o regulă: pe blogul meu nu va mai fi postat niciun articol străin. Obligatoriu vor fi semnate de mine sau vor fi relatări despre evenimente la care am luat eu parte, plus anunţuri despre evenimente academice, care au o legătură directă cu activitatea mea din cadrul Centrului de Studii Est-Europene şi Asiatice. De ce să îmi fac publicitate cu resurse împrumutate când eu eram cel mai bun investitor al acestui blog?

Nefiind obişnuit publicul din Moldova cu articole de tip "brief analysis" şi mai ales scrise de o fată care îşi dă şi ea cu părerea despre politică (la noi încă cratiţa e obiectul de muncă al femeii şi nu creierul) m-a abandonat. Cică scriam prea complicat şi nu lăsam loc pentru comentarii. Trist? Da, trist! Dar ceea ce s-a născut ca fiind "inspirat de ignoranţă, desăvârşit de prostie" (aici fac referinţă evenimentele din aprilie 2009, când a apărut acest blog) a rămas cu aproximativ 30 de vizitatori unici pe zi, care nu se mai adăpau din valorii şi principii false şi nici nu mai căutau lătrători de românism, al căror unic scop era acela de a-şi face publicitate în online, vorbind mult şi nespunând nimic.

Publicul meu s-a redus la:

1. Prieteni şi colegi.

2. Studenţi, care au nevoie de resurse şi informaţii despre evoluţia relaţiilor internaţionale.

3. Persoane interesate de spaţiul ex-sovietic, care pot găsi aici legăturile externe necesare cercetării academice.

4. Centre de cercetare în domeniul relaţiilor internaţionale.

5. Cei care dau căutare pe Goagle "angela gramada + sis, angela gramada + sri, angela gramada + mgb", adică cei care tot nu îşi pot explica de ce scriu atât de mult despre ruşi, criticându-le dur politica externă faţă de statele ex-sovietice, dar mai ales faţă de Moldova şi pe alocuri Ucraina.

6. Anonimii, care îşi pun întrebări existenţiale nu pentru ei, ci pentru statalitatea Republicii Moldova, cărora le place când România este recunoscută ca subiect al dreptului internaţional, dar nu doresc să recunoască ca aceeaşi Românie a recunoscut printre primele independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova.

Este ultima dată când mai spun acest lucru: scriu când vreau eu, despre ce vreau eu, fără a primi indicaţii. Nu voi accepta să mi se ordone, nu voi accepta reţete medicale cu prescripţii de lobotomie de la persoane care nu acceptă opinii diferite de ale lor şi care nu fac altceva decât să vâneze muşte pe forumuri, care îşi pierd energia criticându-i pe alţii, fără a oferi nimic original, nimic din ei, neavând curajul să-şi afişeze numele, optând la propriu şi la figurat pentru eticheta de "nimeni". Nu voi ignora de dragul niciunui anonim principiile şi normele dreptului internaţional sau pe cele ale tehnicii negocierilor diplomatice în articolele mele.

În speranţa că m-am făcut înţeleasă vă doresc tuturor un an nou bun, liniştit şi plin de împliniri şi în care fiecare să-şi găsească rolul şi locul pe care îl merită în societate.

PS: nu voi răspunde la comentarii la această postare.

Totaluri rusești...

2010-12-27T00:09:00.000+02:00

Săptămâna aceasta, fiind acasă, am avut posibilitatea să urmăresc mai multe emisiuni ale televiziunii publice din Rusia, cunoscută la noi ca ORT. În una din după-amiezi, tot butonând telecomanda, am dat peste o emisiune cu un format mai puțin obișnuit, al cărei invitat era Dmitrii Medvedev. Cu siguranță mă veți contrazice și vă veți grăbi să afirmați că nu există nimic neobișnuit într-o emisiune difuzată pe un post de televiziune rusă cu un invitat precum Medvedev. Dar dacă vă voi spune că la această emisiune erau trei directori ale trei televiziuni diferite din Rusia, iar președintele rus în exercițiu răspundea întrebărilor provocatoare ale acestora într-un mod absolut firesc, fără a-i apostrofa, fără a se eschiva de la răspunsuri, recunoscând faptul că Rusia va putea să purceadă la măsurarea libertății de exprimare doar atunci când va avea peste 20 de televiziuni de formatul EURONEWS Rusia?

„Cetățenii ruși nu se tem de legi, norme sau drept, în schimb populația noastră s-ar putea teme de o instituție precum este cea a Țarului...”, a afirmat Dmitrii Medvedev foarte calm.

Nu am reușit în acea zi să văd toată emisiunea. Am revăzut, însă, o parte a acesteia la știrile de duminică seara, când a fost dată în reluare. Rușii făceau totalurile anului, mai exact ORT le făcea, alte posturi de televiziune rusești nu prea știu ce spun și asta din simplul motiv că pe malul Prutului doar ORT și NIT (care nu prea reușesc să înțeleg ce post de televiziune rusească retransmite) am posibilitatea să urmăresc.

Acum câteva luni cineva mă întrebase următorul lucru: „Dacă plec la Moscova și vreau să negociez chestiuni foarte importante, cui mă adresez: lui Medvedev sau Putin?”

I-am răspuns gândindu-mă câteva secunde, că lui Putin, deși speram undeva în sinea mea să nu prea mai am dreptate.

Acum m-am convins pentru a nu știu câta oară că lucrurile stau exact așa cum i-am spus acelui tânăr. Explicația este destul de simplă, confirmată fiind și de faptul că ORT încă mai lucrează la cultul fostului președinte, adică a actualului prim-ministru al Rusiei: Vladimir Putin.

Imediat după redifuzării a unei părți din emisiunea de care că povesteam mai sus, al cărei invitat principal era Dmitrii Medvedev, au urmat o serie de reportaje despre succesele mai mari și mai mici ale guvernului condus de același și inegalabil premier rus. Președintelui i se acordase atenșie preș de o treime din emsiune, restul i-a aparținut lui Vladimir Putin.

Incendiile din vara acestui an, atentatele teroriste, gafa cu Șevciuc, protestele sporadice – toate păleau în fața reușitelor actualei guvernări de la Kremlin. Putin se ocupă personal de reconstruirea satelor arse, de reglementarea prețurilor la medicamente, de construirea unui centru medical pentru copiii bolnavi de leucemie, de testarea noiii mașini LADA Kalina, de aducerea campionatului mondial de fotbal în anul 2018 în Rusia, de pedepsirea celor care se fac vinovați de uciderea suporterului rus la Moscova... .

Toate aceste imagini te fac să zâmbești cinic la modul în care aceste evenimente îi sunt servite cetățeanului rus. Iată democrația, totul se face pentru binele poporului, pentru alimentarea spiritului măreției sale, pentru continuarea iluziei grandorii acestuia.

Și atunci când Vladimir Putin este întrebat de un tânăr rus, care este formula succeselor repurtate de guvernul la conducerea căruia se află, acesta răspunde nu doar ferm, dar și plin de sine: „Trebuie să muncești!”

Stau și mă gândesc la o chestie absolut banală: și prin părțile noastre pănă acum un an o singură familie muncea..., iar noi am numit acest fenomen de unicitate muncitorească regim... și chiar ne-am împotrivit acestuia... .

Tind să-i dau dreptate lui Putin într-o singură chestiuță: Rusia se va destrăma din interior, dacă cetățenii ruși nu vor lua măsuri împotriva acestui proces de eroziune socială, pe care liderii de la Kremlin o numesc cu mândrie democrație... . Democrația pe care o au ei acum este una artificală, impusă prin instrumente care contrazic principiile elementare a acesteia.

Modalitatea în care este percepută democrația de ruși în comparație cu occidentalii, cu toate atributele care o însoțesc, este diferită... a spus-o Dmitrii Medvedev la întâlnirea cu cei trei directori de televiziuni, nu eu. Aș vrea să înțeleagă acest proces și alți lideri ai aceluați stat, nu doar peste unul... .

Moderatia discursiva a lui Dmitrii Medvedev ca avanpremiera pentru o campanie electorala

2010-12-15T23:46:00.005+02:00

Presedintele rus Dmitrii Medvedev s-a adresat pe 30 noiembrie 2010 Adunarii Federale. Discursul sau a cuprins prevederi cu privire la principalele directii de dezvoltare a economiei, sferei sociale, sistemului politic al statului, dar si probleme de securitate si aparare. Poate fi considerat acesta un preambul al viitoarei platforme electorale pentru alegerile prezidentiale din anul 2012 sau nu?(Kremlin.ru)

Modernizare, dezvoltare, demografie, coruptie, reforma institutionala, cresterea rolului partidelor la nivel local, securitate, amenintari, prioritati de politica externa – acestea au fost principalele concepte incluse in discursul tinut de catre presedintele rus Dmitrii Medvedev in fata Adunarii Federale pe 30 noiembrie 2010. Pretentiile fata de continutul acestuia erau destul de mari, mai ales ca in el sunt trasate directii de actiune concreta in politica interna si externa a Federatiei Ruse pentru urmatorul an – ultimul din mandatul presedintelui in exercitiu. Actul in sine pare sa semene cu o prefata a unei posibile viitoare platforme electorale, chiar daca are doar pretentii de discurs in fata natiunii. Desi Dmitrii Medvedev si Vladimir Putin au declarat ca vor decide impreuna cine va fi urmatorul candidat din partea partidului Edinnaya Rossia pentru urmatoarele alegeri prezidentiale, se pare ca actualul sef al statului a luat pentru sine o hotarare ferma de a ramane un actor important pe scena politica de la Moscova, mai ramane de stabilit calitatea in care va aparea acesta in fata natiunii ruse.

Daca am fi conditionati sa ne limitam la o analiza a discursului bazata pe argumente retorice, atunci cu siguranta am putea observa ca se face abuz de ethos si pathos, orientate in interior, dar si cu efecte externe destul de importante. Cei care vor analiza aceasta adresare vor depista foarte usor problemele cu care se confrunta in prezent Federatia Rusa. Intr-adevar, publicul sau nu se limiteaza doar la membrii Adunarii Federale. Tinta lui pare sa fie fiecare cetatean al Federatiei Ruse, pe care incearca sa-l convinga de implicarea si dedicatia acordate atingerii intereselor nationale ale Federatiei Ruse in ultimii trei ani, atat cat s-a aflat la conducerea statului. Si cu toate acestea publicul sau depaseste si cifra de 141 mln. de cetateni, cat numara in prezent populatia Rusiei, conform datelor ultimului recensamant. Este un discurs moderat, destinat mobilizarii interne pentru transformarea statului rus intr-o mare putere economica si politica, in care locomotiva ar fi o proiectie de politica interna si externa inteligenta, care sa creeze conditii de reinnoire si reinventare a societatii in intregime, astfel incat modernizarea sa se produca in maniera normala, fara a mai fi ceruta de partenerii externi ca preconditie pentru continuarea colaborarii.

La summit-ul NATO care a avut loc in anul 2008 la Bucuresti, Vladimir Putin surprindea opinia publica internationala cu tonul sau agresiv. Liderul de la Kremlin sustinea ca Federatia Rusa a acumulat un nivel suficient de suparare din cauza ignorantei de care dadeau dovada partenerii sai vestici atunci cand trebuiau sa negocieze anumite probleme sensibile in relatia bilaterala cu Rusia, atentionand asupra faptului ca vor actiona exclusiv in interesul national al cetatenilor rusi, chiar daca acest lucru inseamna asumarea unor actiuni concrete de impunere a propriei viziuni asupra dezvoltarii mediului international.

Deja in anul 2009 situatia economica interna, impunea temperarea atitudinii fata de vestul “ostil” astfel incat atingerea intereselor de politica externa ruse sa nu se amane pentru un termen mult prea lung. Majoritatea indicatorilor macroeconomici erau in scadere fata de anul 2008, iar cetatenii rusi incepeau sa isi puna semne de intrebare cu privire la abilitatea premierului de a administra tara. Veniturile financiare acumulate din exporturile de gaze naturale si petrol erau insuficiente pentru a asigura conducerea de la Kremlin cu resursele necesare pentru a se impune si pe plan extern, iar interventia din Georgia din luna august 2008 a fost un act politic, care a contribuit si mai mult la deformarea imaginii Moscovei proiectata in exterior. Este probabil pentru prima data, dupa o perioada lunga de timp, cand expertii rusi, economisti si politologi, au recunoscut gravitatea starii economice si sociale prin care trece Federatia Rusa. Daca indicatorii economici ar fi continuat sa scada, atunci cu siguranta protestul populatiei impotriva actualei conduceri nu ar fi avut o aparitie atat de sporadica si cu o sustinere atat de mica din partea cetatenilor rusi. Vladimir Putin a reusit sa le ofere senzatia sa Rusia este un stat puternic, afectat prea putin de criza economica globala.

Cel care a vorbit mai mult despre modernizarea Federatiei Ruse in ultima perioada a fost Dmitrii Medvedev. Actualul presedinte rus nu avea acea credibilitate politica, determinanta in eficientizarea raportului sef de stat – cetatean pe care o detinea Vladimir Putin chiar si din postura de premier. Singura modalitate de a se impune era aceea de a adopta un alt ton pentru discursurile oficiale atat pe plan intern, cat si ca proiectie externa. Desi nu este considerat decidentul major la Moscova, acesta a reusit sa se impuna de cateva ori in fata actualui premier, asumandu-si calitatea de politician onest fata de problemele cu care se confrunta Rusia in prezent, acceptand drept solutie optima pentru dezvoltarea statului orientarea catre acorduri multilaterale externe. Este probabil pentru prima data cand Rusia se impune in calitate de partener, fara a apela prea mult la agresivitate, optand pentru un ton moderat al discutiilor, mai ales in raport cu Uniunea Europeana, care dispune de instrumentele si mijloacele atat de necesare asigurarii continuitatii sau reluarii reformelor politice, economice si sociale atat de necesate societatii ruse. Politica externa a Rusiei ramane la fel de dura. Acest lucru se vede foarte clar in documentele oficiale ce reglementeaza domeniul dat, dar metoda prin care aceasta se implementeaza are o doza marita de responsabilitate fata de imaginea pe care vrea sa o transmita dincolo de frontierele sale vestice. Recomandarile elaborate de institutiile responsabile cu implementarea directivelor de politica externa continua sa insiste asupra statutului de super putere a Federatiei Ruse.

Revenind la discursul lui Dmitrii Medvedev in fata Adunarii Federale trebuie sa mentionam aici ca starea natiunii ruse a fost unul dintre subiectele sale centrale, in jurul caruia s-au construit argumentele cu ajutorul carora Medvedev incearca sa mobilizeze acele forte interne capabile sa tempereze degradarea sociala a Rusiei. Statul rus se confrunta cu scaderea populatiei si se simte amenintat la hotarele ei sud-estice de catre China, iar in sud cu cresterea populatiei de religie musulmana, ceea ce poate conduce intr-un viitor mult prea apropiat la explozii locale de conflicte interconfesionale. Modernizarea si atragerea investitiilor ar fi solutia, dar prea putini agenti economici din occident ar risca sa se extinda pe piata ruseasca de bunuri si servicii. Prioritatile Kremlinului cuprind domenii multiple, dar capacitatea acestuia de a duce la bun sfarsit reformarea in conformitate cu necesitatile interne ale statului sufera de un vid de vointa politica. Se face o eroare atunci cand pui doar pe seama situatiei armatei nationale securitatea natiunii. Securitatea statului trebuie sa cuprinda nu doar concepte si obiective militare, ci sa acumuleze capital si din celelalte domenii ale vietii sociale, astfel incat siguranta sa nu fie doar fizica.

Rusia este amenintata – aceasta este una din ipotezele care va trezi publicul din letargia cu care-si contempla calitatea de cetatean al unui stat puternic, capabil sa isi impuna pozitia fata de solutionarea unor probleme sau conflicte locale ce o pot afecta. Amenintarea vine dinspre sud si dinspre est (Afganistan si Koreea de Nord), dar pe langa acestea pericol reprezinta si proiectia de intese politice ale Statelor Unite ale Americii si Uniunii Europene in Europa de Est – regiune care va ramane prioritate de baza pentru politica externa a Rusiei. Daca solutia pentru diminuarea pericolului care planeaza asupra satisfacerii obiectivelor politice ale Kremlinului necesita gasirea unui compromis si a unei formule optime de colaborare cu proiectele déjà existente de securitate colectiva la care Occidentul nu a renuntat nici dupa sfarsitul razboiului rece, cu referinta aici la Alianta Nord-Atlantica si la noul concept strategic, adoptat in timpul summit-ului de la Lisabona, atunci Dmitrii Medvedev va adopta in discursul sau oficial aceasta invitatie la consolidarea parteneriatului cu Federatia Rusa in domeniul securitatii drept o reusita a politicii externe ruse in perioada cat s-a aflat la sefia statului.

Dmitrii Medvedev este indecis sa ierarhizeze gravitatea problemelor cu care se confrunta Rusia: coruptia, situatia economica interna, situatia armatei, alcoolismul, incalcarea drepturilor omului si abstinenta de care dau dovada partidele mici de a se implica in responsabilizarea autoritatilor locale, care la randul lor prin inactiune discrediteaza, dupa cum afirma seful statului rus, imaginea institutiilor de stat, ce ar trebui sa serveasca intereselor populatiei. Aparent presedintele rus pledeaza pentru insanatosirea democratica a statului in fruntea caruia se afla, dar este greu sa credem ca va reusi sa faca acest lucru intr-un termen atat de redus si asta deoarece la aproape trei ani de la alegerea lui in functia de sef al statului opinia publica internationala inca nu este sigura ca el este persoana careia trebuie sa i te adresezi pentru a o consulta in luarea unor decizii importante pentru viitorul politic al Moscovei. Dmitrii Medvedev poate si trebuie sa se impuna si in fata cetatenilor rusi daca doreste sa isi asigure prezenta pe scena politica si asta deoarece Occidentul l-ar prefera mereu pe actualul presedente actualului premier in functia de presedinte al Federatiei Ruse.

Pentru CSEEA (toate drepturile rezervate)